interografie

simți cum trece timpul
cum se`ntinde viața
depășind normalul?
panica... rotația...
liniștea pretinsă
culmea neatinsă
limitarea?

e conștiința ta curată?
albă?
nepătată?
ai un crez, un nume
gânduri gri, comune
ce pot fi rostite
fără sa roșești?
poți sta în picioare
cu spinarea dreaptă?
nu ști?
te`ndoiești?
nu ști cine ești?

bate`n pieptul tău
azi mai cu putere
inima ta goală
care încă cere
bratul imuabil
buze interzise?
răsfoiri de pagini?
textele rescrise?

când fugi de lumina
și te`ascunzi de soare
bolta se înalță?
cercul tău se umflă
și se face mare?
fără nici o noima
cheltuindu`ți anii
pe mirosul cărnii
lingând lacom banii
cum te simți acum?
cum plătești decontul?
care e ideea?
unde`i orizontul?


grafic timpul urcă
panta libertății
linii se ating
se întrepătrund
și privind desenul
ai putea deduce
multe lini`n cruce
definind un punct.
linii ce dau viata
linii ce se`nchid
linii ce dau forma
linii ce ucid
puncte ce vibrează
generând extinderi
viata desenează
întrebări, convingeri...

simți cum trece timpul
creând puncte vide?
simți cum mișcă cercul?
vezi cum se închide?

rotatie pozitiva (pe axa y)

pe vârf de bloc, îmi fac un loc
în lumea asta densă
descoperind pe cerul x
lumini în chip de crucifix
bucăți de Luna, înșirate
în constelații
separate.

pe vârf de bloc încerc să`mi joc
spectacolul în mod corect
repet scenariul, calm, în gând
și totul e perfect
cu îngeri albi plasați în ceruri
și diavoli roșii la subsol
speranțele dansează goale
în aburi calzi de vitriol
aceiași muzica lugubră
izbindu`și undele
de geam
și se`mplinește azi un an
de când mânuțele Luanei
tot exersează la pian
sa`mi cânte
Requiemul.

în fata blocului s`a strâns
alai concret de bocitoare
impresionați de dramatismu`mi
copii`nșira pe de rost
ave marii și pastorale.
și fără rost
îmi trece timpul
și fără scop
ma sting încet
și înțeleg
cum ezitarea
își cauta locul în proiect.

cum decolez în miez de noapte
și ma înalt atât de sus
cortina nopții se desface
și vad imperiul lui Iisus
prădat de hoardele creștine
distrus de iadul interior
cu visuri prinse în cătușe
și idealuri care mor
întinse pe asfaltul sacru
sau răstignite pe buștean
unde drumeții se închina
indiferent de rit sau hram...
și umblu bântuind în taina
cătând ceva nedefinit
poate o noua paradigma...
un început într`un nou spațiu
sau timpul unui nou sfârșit.


cădere, zbatere, repaos
lovind constant un nou nivel
caci înălțarea e locala
iar ce`i local e efemer.
cum cade bradul
intre stânci amorfe
cum se rostogolește piatra
prin păduri de brazi
ferit de cei ce cad cu tine
pe lângă tine...
așteptând sa cazi
prin destrămări de meteori
încerci sa urci în timp ce cazi
clădind un mâine pentru azi
strângând cate ceva pe unde stai
comori în Iad, castele`n Rai
iubirea`nchisă`n aripile grele
în părul încurcat și printre pene
praf de pământ și praf de stele.

Static 7 (Ultim)

   exista o capela in memoria`mi... dar nu in onoarea mea ci, spre rusinea mea, in prapastia deschisa de pistoanele mecanismului social. oricat m`as intoarce cu spatele, mereu se intampla ceva ce ma obliga sa privesc peste umar, oricat incerc sa ma proptesc in sentinte, axiome, corolare... invariabil simt fisura, crapare... si inevitabila prabusire.
     exista o capela in sufletul meu, acolo zac descompuse, ordonat, solarele`mi visuri. pe drumurile construite in nopti de nesomn, prin tunelurile sapate in biti de memorie, pe liniile paralele trasate spre implinirea mea sociala, umbla si azi spectre galbene, fantome, zombies, cadavre... in intersectiile descrise de fortele contrare ce ma definesc, stau inca cersetori cu mana`ntinsa.
     n`am reusit sa spun niciodata: adio, sunt eu, Calin, un tradator al speciei umane. niciodata cu voce tare, clar... sau daca am zis`o, am zis`o in soapta, pe la colturi... fara sa fiu auzit, inteles, condamnat... etichetat."



chiar daca drumul are sfarsit, si are... si s`a sfarsit... ultimii pasi sugerau ca ar mai fi ramas ceva distanta de parcurs. linistea ma impresoara si involuntar caut surse de zgomot. in departari se aud caini iar in juru`mi danseaza lupii hore vesele ce invita la ospat. pe umar am corbul lui Poe iar deasupra se rotesc fantomatic corbii lui Rolinat.

-inchide`mi ochii cu zavoare de otel si stinge`mi toate luminile din camerele inimii apoi inchide usa sufletului dar imi lasa mintea intredeschisa cautand un licar de speranta in descoperirile anterioare. ce stiu, ce sper ce pot sa aflu? nu mare lucru... dar imi ling luciditatea pana cand stelele incep iar sa se simta in valuri de radiatie ce imi spala forma de praful zilnic si imi umplu continutul cu mistere astrale. imi spun ca am crescut mult in ultima vreme, precum copacii ce gasesc lumina inaltandu`se dincolo de de linia urbana trasata de oameni in blocuri de beton, metal, sticla si asfalt. imi spun ca, nenatural, continui sa cresc desi dezaprob artificialul, continui sa cresc

-nu sunt de aici... pentru ca nu sunt de aici n`am reusit sa va cunosc. recunosc, am incercat... si iar am incercat... pentru ca incercarile va erau atat de caracteristice. pentru ca nu sunt de aici nu inteleg ce vreti de la mine... nu am ce sa ofer. ce pretuiesc eu, pentru societatea de azi nu are nici cea mai mica valoare.

-pentru ca nu sunt de aici, tot ce percep e strain... tot ce inteleg e lipsit de substanta, seril... tot ce simt e dezamagire si nevoia de a pleca altundeva si nu mai departe. toate aceste drumuri ce duc nicaieri, acompaniate de lumini distante ce adancesc goluri in golul din suflet. am stat si eu pe marginea drumului contempland orzontul, orizont ca un cerc ce se inchide. pleci din origine incercand sa iti extinzi constiinta si te reantorci la origine deflectat de propiile limitari, nestiind daca spatiul se strange in jurul tau sau tu ai crescut prea mult, neancapand in sablonul creat de societate.

   in acea noapte rece cand vantul dezlegase canii negrii lasandu`i sa`mi alerge pe campie. si ochii imi orbisera de zbatere de pleoape si prafu`mi ineca rigidele clepsidre. acum, in zorii unei vechi rotatii luciditatea m`a cuprins, si curge...

reflexie boltita

în fiecare Soarele răsare
și luminează printre nori
și te`ncălzeste
dacă ieși din turmă
uneori.

și te urmează
dacă mergi departe
și te lovește`n ceafă
dacă stai plecat
stă nemișcat
când stai în punctul
de vedere
glisând segmentul
demarcat
într`un scenariu ce repetă
sordida succesiune.
ce poate fi schimbat
modificat, adăugat...
la noua dimensiune?

trezit și adormit la ora fixă
visând scenarii
scrise de Poet
primind pachete actualizatoare
deși sistemul tău de procesare
anacronic și defect
tot dă eroare...
și dă erori
în sfaturi necerute
împachetate amical
ofera informații trunchiate
umplând de viruși și malwareuri
întinsul spațiu virtual.

și virtual se`ntinde algoritmul
pe cerul dens brăzdat de puncte
necoliniare
ce fiecare proiectează
într`un anume plan discret
câte un semn de întrebare.
ce fiecare`nșira
într`un plan secret
câte un lung poem nespus
despre civilizații
ce s`au autodistrus
luptând sa se salveze.
ironic se întinde algoritmul
din Răsăritul Fraged până la Apus...

și`n fiecare stea
apusă
exista un mister
legat de spațiul ocupat
de timpul depanat lejer
la început...
procesul permanent
de naștere
conține
necesitatea unei creșteri
și prăbușirea`n sine.

în fiecare zi răsare
un gând
ivit de`atâtea ori
dacă mă pierzi
cândva...
cumva...
în noapte
te voi găsii în zori?

numai ia

și tot ce iei, poți lua fără sa ceri
și tot ce iei, poți da o parte
mai departe
de spațiul dintre noi
ceasurile dintre noi
fumul, dunele de carbon
distanța
ce ne desparte
și ne aduce mai aproape
decât cei ce stau
din diferite motive
laolaltă
și ne ridica
sau mai bine zis
ne aruncă
într`o altă paradigmă
pe care au alunecat și alții
dar nu mai sunt
sau nu se vad
din cauza prafului
produs de cei din față.
ia tot ce vrei
tu nu vei lua prea mult
vei lua fix cât trebuie
nu cât iți trebuie
că tu vrei tot
vei lua cât este necesar
și suficient
pentru a merge mai departe
pentru a duce mai departe
distanța dintre noi.

alpha & omega

alfa

pe drum de țară
prăfuit
se`ntind a mele gânduri
și se scobor
încetișor
le seamăn în pământul copt
pe rânduri
rânduri
de piloni cresc și se strâng
concentric
în jurul Marelui Pilon
conștiința crapă sub beton
și se desface uniform
în mii și mii de euri.

atmosferă interioară

inspir acid
expir venin
și ma răcesc în apă
construcția se scufundă lin
trădată de carbonul fin
și zgura din supapă.
adun petrol
în pieptul gol
și țeasta încă goală
pe fir de păr funingini gri
pe buze fulgi de smoală
miresme dulci de etanol
îmi colorează cerul
și păsări se așează`n nori
ușoare ca eterul.

speranța

săruta`mi rănile din piept
apoi, îngenunchează
nu te`ndoii de harul meu
caci regele veghează
nu te`nturna din drumul tău
urmează`mă orbeste
credința ta te va salva
smerenia se plătește.

credința

simboluri, moarte în exces
sinoade lungi de cioclii
în umbra unor mituri tulburi
pășesc, sticlindu`și ochii
cu ciocurile larg deschise
refuza azi sa vadă
anacronismul unei stări
statui ce stau...
sa cada.
se vând iluzii
după colt
bătrânii stau la coada.

educația

au fost și tineri
printre noi
ce sau băgat în față
caci disperarea
e chemarea
ce creste blând
sau se`nvață
tocind mereu același rând
tușind aceiași frază
sedimentând același griji
clădind aceiași bază.

societatea

ne`am răstignit speranțele
de`a lungul drumului spre stele
și am plantat blindate`n nori
păzind Calea Lactee
de noi.

omega

psalmul 01032015dc

   și ne întoarcem...
   cu spatele spre oferta generoasa, alegem nealegerea unei forme de conducere, ghidare... libertatea insecuritatii si insecuritatea libertatii. suferinta cunoasterii si cunoasterea suferintei.
da`mi tot ce ai si voi alege ce`mi doresc, neajutat de buna ta credința, voința, intentie... nealterat de teama ierarhiei prezentate in prefata.
   spune`mi ca ma iubești în orice context nespunandu`mi ce iubesti la mine, ascunzandu`mi ce urasti la ceilalti, dovedind vesnic respect pentru contextul initial in care declarai ca ma iubesti.
   desparte binele de rău, pot înțelege asta... dar apoi continua diviziunea pentru a te convinge ca la nivel atomic nu exista bine, nici rau... doar legi fizice formulate contradictoriu.
   convinge`ma de sanctitatea vieții recitind argumentele prezentate de Natura. natura divina, natura profana... dar in final e doar natura ignoranta ce toarnă indivizi pe banda iar banda e mereu prea scurta, prea ingusta si prea devreme arunca produsele in Groapa.
   individ-dualitate și aglomerări umane. sfanta treime si nesfarsita acumulare de suflete in bazinele eternitatii. eliberaza`ma sau elibereaza`te de mine. imagineaza`ti ca sunt nota ce strica simfonia ta universala intelegand ca nota e doar o simpla nota, o simpla oscilatie dizarmonica nedistingand valoarea compozitionala, nici calitatea ansamblului celest. scoate`ma din calcule! sterge`ma de pe liste! intoarce`ti privirea si uita ce am facut... ce voi face... nimic impotriva, totul pentru ceva incomplet definit. ceva ce nu stiu ce e dar devine eu fara sa ramana eu. eu stau aici, lasandu`mi mintea sa pasca ierburile otravite de tractoarele Haosului.
   îngerii zboară pe campiile desertificate de neincrdere sau necredinta, privindu`ma uneori condescendent: el, cel devastat de indecizie! coloane de masini si turme de roboti merg spre mantuire, organizatii de miei si partide de lupi iti ofera motive: sa speri, sa crezi, sa lupti, sa ucizi... implica`te acum! pentru cine, pentru ce? pentru tine? pentru ei? de ce?
   ochii pe tavan căutând breșe in cerul plan agatat prin sisteme complexe de carlige si scripeti deasupra. peretii transpirand soapte cal dd ochi semi`deschisi in alte parti de lumi paralele. gauri in podeaua de fier prin care se vad urmele iadurilor prin care umblam in zilele scurse in vietile trecute. zaharuri se scufunda in cana de cafea lovindu`se de zatul sedimentat, mustind duleceturi in micropori de portelan.

-mi`e dor de mine, eu, cel înrădăcinat în convingeri puternice.
-nu, pur si simplu mi`e dor de mine.

   ating oglinda si unde circulare cresc ieșind din matca reflexiei mele ce deformata încearcă sa se stabilizeze. ma ridic in picioare iar camera incepe sa se invarta... nu ca un carusel ci ca un balansoar. pasesc ezitant incercand sa ma stabilizez. ma opresc in mijlocul camerei lovind bucatile de eu ce se recompun in euri ce se nasc si mor.

-nu ți`e frica de Judecata?
-au n`am fost judecat de`atâtea mii de ori? prea expansiv pentru a nu ma`ntinde dincolo de limite, prea concentrat pentru a`mi dizolva subit existenta.
-deci ești ferit de legile preasfinte
-dar ma supun ca Soarele, planetele, Luna si stelele, copacii si oceanele, Timpul... Universul, legilor fizice, dizolvând`ma ușor in Nimicul Anterior.

, mai ales

în miezul nopții
,mai ales
atât de des
atât de des
mă tulbur.

în largul mării
largul mării
momeala mă arunc
chemării
mă pescuiesc
cârligele`mi
abandonându`mă
uitării.

printre deșerturi
m`ai ales
sa`ți fiu nisip
și cer
sa fiu grăuntele de
praf
și pata de mister .

iar când speranța
meteoric
cădea`va`n dreptul porții
vom accepta paharul plin
întins de mana sortii

atât de des
atât de des
mă tulbur
noaptea
,mai ales.

luana 03

Luana
n`a rămas cu noi
ci s`a mutat în gând
amestecată cu pământ
renaște`n rânduri lungi
de flori
Luana?

Luana
poți să te gândești
ca viețile sunt mici povești
înscrise pe o placă rece
și vrei să treci
dar nu poți trece
sau cel puțin vroiai să treci
când n`aveai somnul, ochii reci
si gândurile mute
Luana?

Luana
schemele știute
azi nu mai pot să te`ajute
și`ți stau pe raft
necunoscute
deși le`ai înțeles
și`mi povesteai atât de des
că merită știute
azi nu mai pot să te ajute
deși le`ai înțeles.
Luana?

( )

demontarea timpului in unitati de masura
desfacerea spatiului in module comprehensibile
dezintegrarea societatii in solutii binare
recompunerea informatiei in corpusuri instabile
recrearea materiei in structuri redefinite
dominate de principiul incertitudinii
(al lui Heisenberg.)

ce sti? ce crezi? ce poti sa afli?
-nimic. dar am un raspuns la orice intrebare.

traiesc responsabil
(individ model al socitatii post-ceva)
si raspund incompetent dar politicos la orice intrebare.
nemasurabila intelegere...
ne masuram competenta in examene
capacitatea unui individ da a fi de folos
de a ne fi de folos
de a putea fi folosit in diverse actiuni:
interpretabile principii.
ne masuram neputinta
masurandu`ne aspiratiile
iluziile si necazurile.
ne potrivim disozitiile
predispozitiile
ne razvratim pana cand obosim
intorcandu`ne lasitatea pe toate partile.

ce sti? ce crezi? ce poti sa afli?
-nimic. dar ma intrebi din nou...

raspund
sunt responsabil de fiecare ezitare
de fiecare firicel de iarba arat de Masina
de fiecare glont ce se naste si zboara
de orice pandemie semanata
de orice razboi ce ne paste
si mugetul surd ce indeamna la lupta 
de fiecare stea ce se prabuseste in sine
si cade, si cade, si cade...
ne`am intins destul de mult
mi`am zis
si ne`am extins in zone inca gri
nu cred ca este spatiu de mai bine
nu vad sa fie spatiu de mai mult
nici pentru cei ce merg la judecata
si nici pentru copii.
dap, fa ceva... mai spala suferinta
opreste disperarea
si fa un lucru inutil de bun
sunt de`accord cu
existentialistii
dar tind sa cred ca Jocul
e pierdut
oricum
sin orice caz
dativ
orice primesti
si strangi in limitele legii
fizice
te face posesiv
si rece.


si vremea e rece, reci sunt vremurile
si raceala creste odata cu timpul
ce se scurge si curge spre Inghetul Final
final e raspunsul ce`l cauti
indiferent de tonul vocii mele
sacadat sau lin
imi vin imagini inconstient
necunoscut
ma regasesc mergand spre nicaieri
involuntar tremur si cad
mental in pierderi de constiinta
si ma regasesc in locuri stiute
umblate...
uitate...
ma uit in uglinda
ma uit ingnorandu`mi chipul
ignoranta...
stiinta
viata
nemurirea...
Dorian Grey se`nalta in praful
hallului
sagetat de raze de soare
culoare`n obraji
nu mai vad
nimic
de lumina.

si nu vreau sa mai vad nimic
si pe nimeni
nu primesc sa ma vada.
ma ascund in idei
fug
printre carti si monitoare
cautand ceva
ceva ce trece de acest spatiu, timp
plan
ceva dincolo de ceea ce stiu, cred si pot acum sa aflu.
ceva dincolo de Nimic.
si visez ca e ceva dincolo de Nimic
dincoace sunt Eu
si tremur, si topai, si imi iau avant
si alerg, si sar
iar dimineata ma trezesc buimac, si obosit
si cu dureri de cap.

ma ridic: perpendicular pe sol privesc rasaritul
zambesc: mi te imaginez zambind
respir: am nevoie de aer, mult aer si spatiu
alerg: Pamantul se invarte sub picioare, hamsterul prinde viteza
vorbim: iti spun ce caut, imi spui ce simti si simt ca te iubesc iar iubirea devine un raspuns global, potrivit pentru a raspunde oricarei intrebari dar n`am sa folosec iubirea ca motiv, motive de scapare... ci ca o multumire, o dara de speranta, o vaga promisiune ca dincolo de biologic, disperare, moarte exista o scanteie, o legatura stransa ce trece peste spatiu, si timpuri, si organic. si daca nu vom trece... ei bine, noi oricum vom ramane ancorati in timpul nostru pasnic, un strop de apa trmurand pe buzele Cascadei.