Static 5

     incep, tot mai des, sa ma simt depasit. nu lasat in urma ci ramas in urma. ma asez putin... apoi, ma intind pe spate urmarind norii. stoluri de nori ce merg undeva... unde? oriunde gasesc spatiu... oriunde gasesc apa... oriunde gasesc apa, imi las sufletul sa pluteasca decolorandu`si aripile in spatiile discontinue ce`mi traverseaza bucata de cer.
      incep lucruri fara a le termina... mi s`au sfarsit cararile in spatiul acesta nesfarsit, ingustate de distate enorme si obosite de semafoare urbane plantate de fiinte obtuze, deschise exagerat de mult spre modalitati concrete de inchis drumuri, orizonturi... care orizonturi? nu mai stiu... stiam? stiam candva... cel putin noi... noi, cei ce stateam pe teren fix, noi, ancorati in sol fertil, organic... pe straturi de flori, praf de stele si vise... oare am uitat sa privim inafara? in afara de cateva cotloane si galerii constiente, realitatea mea e disperant de saraca. noi modalitati de distragere, abstragere, retragere in sine, refuzand atingerile. ating puncte dispuse coliniar, puncte moarte insemnand spatii goale parasite de fiinte pline de sine, golite de sens, substanta si scop.
      incep sa ma gandesc la viata... descompus. obosit de destramari interioare, caderi... sinusoide. incep sa ma gandesc la viata. gandesc deci traiesc teama mortii. Renee, am murit intr`o noapte de toamna! Renee, nu era soare! nici cer, nici lume... nici nimeni sa`nteleaga ce dureros de vii pot curge gandurile repezi in teasta unui mort. dar mai exista inviere pentru noi, noi, astia neghidati de rau sau bine.
      incep sa ma transform... sti, ca aia din filme ? la inceput doar picioarele... nu mai dor. cand merg, alerg, inot, zbor, stau... strivesc puncte negre pe asfaltul gri. sunt doar puncte... puncte taratoare, puncte statice... puncte zburatoare... linii de camp si de forta... normale, anormale... vectori. in cozi lungi de vector sta libertatea mea de miscare.
      incep sa ma simt depasit de tot... de toti. ma simt, mai ales, depasit de tine. sunt fericit ca m`ai ales... dar sti tu oare, draga mea, ca ai ales ramanerea pe urma? nu pot sa mai alerg spre nicaieri ghidat de iepurii cei mari, am plumb topit in conglomeratul neural si gambele de sticla. lasa`i sa treaca... sa ne`ntreaca... am plumb depus in ochii, in creier... si cand te`ating sa te sarut pe buze`ti las oxid de zinc.
      incep sa ma simt... iesind din nesimtirile semenilor mei, fiecare inteles ce se adauga gramezii de cunoastere reprezinta un castig afectiv. acum simt cu creierul, in nuante de gri. imi scutur podoabele stilistice si ma dezbrac de culori. gol, cu vantul in fata, imi ridic mainile. trupul meu devine o cruce in mijlocul niciundelui. in mana Sfantului Spirit, mobilul seamana pe ogor cuvintele lui Corgan si generatii de tineri, ca mine, cad scelerate/secerat intre randuri. ne`ati secerat inainte de a incolti dar incoltim in coltii celor ce urmeaza... teme`ti`va! putini ma inteleg... dar intelegerea este doar unul dintre elementele aliajului ce va va rapune.
      incep sa ma echilibrez... pe umarul stang port binele, emanand iubire si intelegere, deschidere si compasiune. pe umarul drept port ceva greu si eterogen ca o vina; ca mai multe vine... vine rosii si vine albastrui ce incep sa se`nvineteasca... vine pline de sange coagulat si vine goale in care sangele refuza sa vina... sa curga, sa bata.
      incep, tot mai des, sa ma simt depasit. nu lasat in urma ci ramas in urma. ma asez putin... apoi, ma intind pe spate urmarind norii. stoluri de nori ce merg uneori, undeva... cand? oricand gasesc timp... unde? oriunde gasesc spatiu... oriunde gasesc apa. oriunde gasesc apa, imi las sufletul sa pluteasca decolorandu`si aripile in clipele inegale ce`mi traverseaza bucata de timp, in spatiile discontinue ce`mi traverseaza bucata de cer.
     incep sa iau apa. titanica masinarie psihica incearca sa sa reziste naturii. fiecare eu ce ma compune isi face treaba si fiecare spatiu dintre euri incearca sa ma descompuna. fisuri ce despart bucati de euri. straturi dense de euri ce invelesc straturi vulnerabile... euri calme si euri instabile. continui sa iau notite: singura continuitate pe o cunosc. singura certitudine fiind continuitatea unui proces de cunoastere. 
     incep iar sa incep ceva etern, neterminabil... incep sa cred ca incep iar sa cred ca nu`i nevoie sa termin ceva... nu`i necesar sa termin nimic. nici cand termin ceva nu mai simt nici o satisfactie, nici cand incep ceva nu simt c`am inceput...
      incepand de astazi, toate inceputurile de ieri converg in isvorul ce curge spre inceputul de maine, constientizate in aceste momente ce nu apartin exclusiv aziului.