...

vorbe.
n`am zis ca sunt nevinovat, chiar nu am zis nimic; am asteptat sa fie condamnati ceilalti pentru faptele noastre. da, fapte: faptele vorbesc de la sine deci chiar nu am spus nimic. am asteptat. am asteptat, de asemenenea, sentinte pentru ideile mele. nu am idee cum de mi`au fost atribuite dar nu mai pot nega... chiar am gandit. n`am zis ca sunt nevinovat dar as fi vrut sa zic ceva in apararea voastra.

vorbe...
ce am vrut sa spun atunci cand n`am spus nimic desi toata lumea se astepta sa spun ceva? intotdeauna vreau sa zic ceva. sti, linistea ma doare... si pana spun ceva, pana gasesc pe cineva sa ma asculte vreau sa aud ceva. orice. orice e mult mai bine. sti, linistea ma doare... ma deprima...(de fapt ma deprima mai intai). mi`e dor de miscari, de miscare... mi`e frica de mine, de maine, de ieri, si tot ce cunosc ma apasa.
poate am vrut sa spun ca tot ce zic e sir de sunete sterile... la fel de bine poti sa asculti marea.
de`a lungul anilor, de`a latul existentei mele rotunde, de prea multe ori, am vazut oameni mici scriind concepte medii cu litera mare. dar nu marimea literelor ma enerveaza ci tipologia oamenilor ce nu inteleg adevaratele lucruri mari, ei cei ce impart lumea in bine si rau dar uita sa se gandeasca la adevarata dimensiune a timpului pe care il caram in spate si il desartam inconstienti si grabiti in stanga si in dreapta, desertificand ultimele paduri de bun simt ramase in picioare. la umbra cui om mai primii racoarea unor adevaruri ascutite, capabile sa taie in ceata asta densa si lipicioasa ?
noi, cei ce ne ascundem sub cuvinte, noi cei ce blestemam caldura unui Soare hotarat sa cauterizeze ranile ce le`am deschis pe suprafata intregului Pamant.

suflet
m`am intrebat ades daca am suflet... mi`e greu si azi sa imi raspund. am intalnit oameni cu suflet: oameni de suflet. oameni de suflet cu suflet ce traiesc inca in constructiile mele utopice asteptand sa fie rasplatiti nu pentru ca sunt altfel ci pentru ca au ramas la fel. pentru ca au asteptat fara sa vin, pentru ca n`au asteptat nimic de la mine stiind ca n`am nimic de oferit. sunt oameni ca si mine - mi`am zis - trebuie sa fie ceva permanent si remanent dicolo de corpul asta ce a crescut exasperant de greu fara sa ma inalte. 

suflet...
m`am intrebat prea des daca am suflet... si am ales sa am. un suflet egal corpului dar nelimitat si neobosit in inflatie, extindere si capabil, in momentul critic, de a se prabusii in sine. nu e un suflet cald, faurit in forjele ceresti. nu un suflet daruit, primit... ci unul ansamblat de aspiratii prea devreme asezate modular in camarile memoriei, un suflet proiectat si reproiectat in sectii reci, iluminate de aprinderi neuronale, sudat in fabricile cerebrale. am construit un suflet cum ar construi un tiran o cetate: ziduri de piatra si porti de fier; si turnuri inalte indreptate spre ceruri diferite.

suflu.
am zis ca lumina e o parte din creatie iar durerea e o necesitate in evolutie, evoluand in durere si orbit de lumina nu am vazut pe unde calc. mi`am cerut iertare ca am calcat pe cadavre, cadavrele mele, intinse transversal in trecut... mi`am cerut iertare nisipului, ierbii, florilor... iertatu`m`au toate fara sa`mi ceara explicatii.
cautand explicatii o sa te lovesti de incapatanarea mea de a nu observa evidentele tale, incapatanarea de a`mi crea propiile evidente.
azi, daca ma gandesc mai bine, chiar pot sa imi concentrez ideile  intr`un sistem ordonat, masurabil. evalundu`mi intentile vei incerca sa ma cunosti. vei reusi sa afli mai mult decat stiu despre tine?
abraziv, timpul sapa in gradina cu flori albe. cele ce cad sunt aruncate pe mormanul din spate, conturand trecutul iar cele ce raman isi indoaie tulpinile in semne mari, de intrebare. cauti un raspuns in viitor iar viitorul iti cere un raspuns acum.
oricine va dori sa afle ce s`a intamplat va intelege ca nici noi n`am inteles prea mult si nici prea bine ce se intampla si ne`am gasit un spatiu si un timp in ignoranta dobandita prin neobosita cautare.

amintiri dintr`un viitor trecut

eram pe picior de plecare.

la marginea libertății individuale
dincolo de granița, amețit de oscilațiile pendulului
Ceasului Mecanic
ascultam cum răsar mii de cizme
din solul fertilizat în mod automat
de Mașina -
întrezărisem imposibilitatea
evadării.

produse goale de conținut
clonate de factori externi in sume rotunde
creșteau în lumina unor schimbări
necesare.
visuri
trăiau îngropate în baloții necesitați
imediate
containere așteptau sa fie duse
în larguri
reduse la statutul lor de forma -
forme ce conțin forme ale unor forme
redefinite
de forme visând
împlinirea.

și vântul bătea dintr`o direcție
într-alta
inconstant.
fără sa va miște...
ridicând doar praf
peste cenușa
ce dormea
întinsa
pe întinsul imaculat
de Neființa.

încă un strat
de amintit
(mi`am zis... )
iar memoria încerca sa-și încolțească
în centrul bulbului cepos
unități de măsura.
mii de cizme răsar
din solul fertil
îngrășat
de Mașina
mii de cizme
călcând apăsat
peste tot ce-a...
peste tot ce-am...
visat?

la amurg

sunt eu
sunt sânt
și muritor
bătând
Big-Banguri
bicolor
în patru zări
albastre.
speranțele?
sunt ale noastre...
sau cel puțin
erau
când învățarăm
pe de rost
Crezul
si Tatăl nostru.
speranțele?
dap, ale noastre...
iar noi eram
ai Tăi
o parte buni
o parte rai
jumate
jumătate
într`un procent
infim
compleți
mergând continuu
sau defecți
zăcând
în locuri moarte.

sunt eu
ce`nseamna azi
a fi
Te`te-ntreb în fiecare
zi
în schimb
ma schimb
precum voiești
urmând
traseele cerești
printr`o lentila sparta.
(mototolesc aceiași harta
de mii și mii de ani...)
greșesc?
atunci învață`ma sa cresc
sa cresc frumos
cat Tine
sau spune
practic
ce dorești?
ca tot ce știu, azi
sunt povesti
rostite cu emfaza.

sunt eu
habotnic sau ateu
în funcție de ispita.
păgân, catolic sau evreu
confuzia e cumplita
ca numărul cel volatil
și numărul contează...
credința e fluida, gri
trecuta`n metastaza.
eroii, marfa pe tejghea
morala, nemișcata, moarta...
vei mai simții vibrația
când o sa bat poarta?
- sunt eu!
dar ce înseamna`a fi?
ma`te-ntreb...
dar oare tu mai ști?
și dacă ști...
îți pasa?

----------------------------------------


o pasa proasta
încă ma`nconjoara
fără sa știu cine`a pasat
fără sa știu dacă ar trebuii sa ma intorc
în spațiul meu
de joc
sau sa înaintez
în gol.

=

inca un gol in suflet...
acum, daca numeri pe degete, suntem la egalitate. bate palma!
cand scoti balonul din poarta scoate`l cu tot cu plasa infasurata ombilical peste straturile superioare de gol. ia si metalul rece, iarba, fanionul...
ia scaunele... ia un loc, aici, langa mine!
am pierdut totul atunci cand m`ai egalat... acum. inegalabila senzatie.
ia loc, aici! stai langa mine in centrul terenului si priveste cum imi cad tribunele! sub noi stau goluri camuflate, crevase flamande alimentate de fricile`mi anterioare.

noapte de noapte ma`am gandit cu cine sa ma aliez in aceste vremuri de pace aparenta. jumatate foc, jumatate gheata... mai mult noapte decat ziua cea clara, lumina... ziua a sapte`a si soare. dimineata devreme sau seara tarzie... dupa apus.
dupa apus nu`nchide ochii, lasa`i deschisi sa vada linistea cea grea si amara cum izvoraste de sub muchiile lumii, improscand infinitul cu stropi de lumina rece. inspira! expira teama lasand`o sa curga intre noi, printre bratele noastre unite intr`un V mare, nesimbolizand o victorie ci un abis ce se sfarseste undeva. si cum vroiam eu sa iti zic odata, si nu doar o singura data: orice abis cunoscut e un abis ascendent, deci un abis util.
m`as pierde in bratele tale... nu ca sa ma ascund ci sa ma regasec pe mine cel inalt, cel preadrep... invincibil.
m`as pierde in bratele tale... atat cat sa`mi trag sufletul in piept, atat cat sa`ti scoti sufletul in aer curat... dar suntem osteniti de dor si framantati de soapte nocturne... si egali.

ne nastem goi si ne`mbracam in vise... ce culoare are visul tau? iti sta bine...
bine, soarele inca se reflecta pe culorile strategic interpuse, acoperind adevarata natura , modificand`o superficial, indulcind`o la nivel structural.
ne nastem goi dar nu egali. purtam un vis ce creste dar nu ne face egali. visez! am ochii larg deschisi, pupile dilatate... ne nastem multi si misunam pe suprafata unui corp ceresc pe care il consideram "al nostru". atat de multi... neansemnati... egali adica.

sarmana inflatie. baloane, baloane, baloane...
cand balonul vecin se sparge nu aud nimic, nu simt nimic; anvelopa cade, forma dispare, aerul e aer. dar noi... in continutul sentimentului ce ne compune nu vad linii ce ne separa. ar trebuii? unde ma sfarsesc? unde incepe Tu? "cand am inceput?" e, de asemenea, in ceata... tu sti o data, o zi din calendarul anilor trecuti, eu nu stiu sa fi cunoscut o alta...
mi`e indiferent sfarsitul zilelor mele dar vreau sa continuam si dupa... vreau sa ramana caldura`ti infasurata in zambet, nerabdarea`mi agatandu`se de umerii tai goi cerand alinare. impletiti in forme fluide ne vor legana bratele prietenul tau, vantul.  

jumatate noapte, jumatate zi.
hai sa renastem ciclic la echinoctii! masurile timpului au fost trasate artificial dar natura desparte exact ziua de noapte in momente ca astea.
nopti albe, zile negre si asfintit cu gust de pere moi, extracoapte. cerul decolorat isi lasa coordonatele sa fie vazute, admirate... neantelese. structuri de metal, opal, sticla de verano, alabastru; rugina mananca paralelele iar ploaia manjeste in ruginiu de primavara meridianele.
daca ma scoti la plimbare, iubito, plimba`ma la margine de ceva... ma tem de centru, de caracterul asimetric ce m`a crescut atat de rasfirat, de trepidant la orice gand de batere de aripi de fluture alb/astru. daca ma scoti din hibernare, draga mea, asteapta sa`mi acumulez curajul, sa`mi netezesc avantul ezitant... si lasa`ma un timp in negura de vise, melancolie si calma austeritate. sa`mi indesesc pulsatiile, sa fiu lasat sa las sa`mi creasca solzi de zale, gheare chitinoase si pene pe aripe. au nu sunt eu fantoma unui viitor utopic, eu, ingerul tau bland, sihastru, albestrit de doruri?

luxate`s toate caile spre rai... hai, spune`mi ca vom mosteni Pamantul!.. cand Soarele va sucomba, pe cerul dezbracat de atmosfera, noi, barem, vom fi curs pe`aceiasi raza, protejati de scoarta, spre centrul cel mistuitor al cercului ce ne inchide. dac`am urcat spre soare, strabatand pamantul jilav, tu, iedera infasurandu`mi visul, eu, coaja de mesteacan, crengi goale de metal si poame de siliciu, de ce sa nu ne afundam in sol, sa do... sa mi te port pe brate coborand ca Dante in gravitatia unei vagi origini ?
_______________________

 scrisa in primul echinoctiul al unui an. acest an.

egometrie (pentru mase)

neuniforma necesitate. ti`am demonstrat ca modelul acela nu se aplica in cazul nostru. ma intreb daca exista evolutie... existi tu. uneori e suficient, alte ori e coplesitor. preabine, zic... despre existenta mea am citit intr`o carte fara pagini; coperti langa coperti mimand continut pretentios (raft peste raft intr`o biblioteca parasita). spuneau ca sunt o usa pe care intra si ies ganduri. ah, nu doar ganduri... perpetua miscare dinspre nicaieri.
pe drum, dincolo de mine trec oameni ce vorbesc in cifre sau in variabile ce contin doua valori. eu te gandesc in valuri: ganduri ce`mi stau un timp. ganduri ce trec dar se intorc adeseori. daca tu esti adevarul eu sunt falsitatea cautand adevrul, minciuna cercetand orizontul, deci lasa`ma sa te privesc din exterior si permite`mi sa`ti copiez imaginea in luciul marilor mele mentale, interiorizandu`ma.  pot sa explic formal anumite concepte, anumite procese... atat.

tu esti un cerc. eu sunt o figura geometrica deschisa, o sigma de segmente si puncte. in pofida distantei, diferenta dintre noi e mica si simt cum apropierea ta face sa`mi creasca laturi. cand esti trista te invelesc in laturile mele, cand sunt trist ma ascund, fara sa sti, sub arcul desenat de raza  ta. pot sa observ fortele din spatele nemiscarii tale, pot sa inteleg spatiul deplasarilor mele in planu`mi ABCD, pot sa intuiesc planul ce ne separa. poti sa ma`nchizi, sa ma deschizi, sa ma desfaci in fiecare unghi; poti, ipotetic, sa ma sectionezi in cate euri vrei, tragand orice concluzie.

am desenat aseara un cerc si o linie franta, un punct pulsandu`mi unde calde si`o latura cu bratele deschise, primind tot ce emiti.
ador simetria ta... poti sa ma`nscrii in limitele tale? vrei sa ma infasori in infinitatea undelor generate de epicentrul starilor tale? orice doresti eu pot devenii: sunt deformabil, extensibil, sunt etern transformabil si reconfigurabil in spatiul trasat de razele tale. tu nu te misti dar misti ceva in mine; ce nu se misca a murit.
in conjunctie cu ipoteza mea in privinta scopului nostru, incerc in mod constant sa vad lumea noastra din diferite perpective, si ce era ieri infinit, astazi e doar un plan dreptunghiular indoit de doua ori in doua, la mijloc. suntem o carte, nedespartiti de pagininile ce vor creste intre noi.

am calculat suprafata visurilor noastre, am masurat timpul scurs de la primul sarut. volumul pasiunii si greutatea iubirii noastre ce imi zdrobeste pofta de orice, apropierea de oricine. ultraincrezator in metoda si extrasigur de reusita, naiv in evaluare si ineficient in implementre, generand eroare dupa eroare, imi consum haosul in octeti. reset. reconfigurare. esec. rereconfigurare.
hei tu! au nu suntem noi stapanii timpului nostru si`a spatiului in care se desfasoara povestea nostra? nu esti tu centrul focal al celor mai salbatice iluzii ce mi bantuie imaginatia, maturand toate codurile ce`mi hraneau inainte pseudoexistenta. de ce ne asezam pe acele rigle ornate cu gradati, de ce folosim unitati de masura inventate de altii? unitati ce dezbina. de ce masuram totul? constientizand si augumentand ce se intampla in planul ABCD nu se pierde esenta a ceea ce avem in celelalte planuri?

tu esti un cerc.. eu sunt un punct nauc ce se invarte`n jurul cozii[doua puncte] amandoi pe aceiasi sfera. intre noi distanta. amandoi in aceiasi sfera... alta sfera.
povestea noastra o carte, fara pagini. lumea noastra un plan, fara margini. intre noi un alt plan... dar noaptea, cand obositi de multimile vide ce trec pe langa noi lasam sa cada pleoapa peste ganduri, luminile se pierd in intuneric iar cartea nostra se inchide. atunci ma las inscris in spatiul visurilor tale, ma vars in forma sentimentului generator si sufletele noastre se ating.


_______________________


pe o scara de la 1 la 10, zece.
pe o scara de unu la unu, tu reprezinti adevarul, eu reprezint cautarea echilibrului, determinata de existenta ta.

aminteste`te 2 !

dacă ți`a fost dor de mine...
și mie mi`a fost... dar și de tine.
aici e ca un fel de iarna... pseudo-iarna. o iarna bizara, insolubila, nescrisa încă`n noi. diferta de cea de anul trecut, anii trecuti... s`a schimbat, te`ai schimbat. ne`am schimbat in rau si bine. e ca un fel de iarna!
probabil n`a fost niciodată Iarna. au fost doar ierni... ninsori de ierni lăsând sa cada cate`o iarna in fiecare dintre ei.
am refuzat, la început sa cred ca e... dar aud râsete in doppler, se vede`n zambetul tau rece, impietrit. dincolo de tine: in ceilalti... in pasii lor ce se astern slow motion pe pavajul imbracat in glazura de stropi mici, cristalizati. mi`a amortit miscarea, inteleniti mi`s pasii in sol alambicat, aglutinand fragmente reciclate din visele de ieri.

și mie...
și mie mi`a fost bine.
dor. și mie mi`a fost dor și bine/inteles m`am pierdut si regasit de multe ori de`atunci...
e o primăvara latenta în sufletul meu, o primavara prematura... ca si cum frunzele refuza sa`mi mai cada ca si cum stropii se abtin sa`mi mai coboare pe obraji dezvelind dureri false, comune. e inca seva in artere... si ranile se redeschid in petale fragede de trandafir, de fiecare data cand te`nchizi in tine.

as vrea sa mai ieși pe afara...

sunt complet goi,
de noi,
copacii.
nici verzi
înmuguriți ca tine,
nici oxidați
și ruginii, pătați de dor
ca mine.

și nici o frunza`n chip de inima
sau emisfera ondulata
cerebrala
n`o s`ti atingă chipul.
închipuie`ți ca`i liniste si noapte
ca`n anotimpul sufletelor noastre,


as vrea sa ieși.
as vrea sa vezi.
as vrea sa poți sa crezi
definitiv
ca sunt firav
ca tine.
inofensiv
ca frunzele de plop
de șes
și tremur deprimant
de des
la orice adiere.

vreau sa ma vezi amestecându`mi relele în bine,
cu binele ieșind la suprafața asa cum adevarul iese mereu la lumina si`ti incalzeste visurile inaltate ieri, in inocenta si iubire.
frigul ridicându`se in coloane vertebrale
vertical
sub cerul mâzgălit în glas de ciori, de corbi, de zgomot alb de pasari negre, mari... candva albastre.


as vrea sa îmi simți frigul
răceala ce`a împodobit copacii, depresia ce`a impodobit ieri bradul mort, descompunandu`se latent in sufragerie; dicontinuitatea... emotiile sale ce au amutit in tulpina, gandurile sale ce alearga haotic in radacina. as vrea sa simti tot ce simt, as vrea sa vezi podoabele din magazinele mobile; tarabile de ieri ce`au impanzit culturi de strazi paralele, intersectandu`se si comunicand unele cu altele, in vreme ce noi, refuzam sa comunicam. refuzam sa schimbam ganduri, gandind ca planul ce se`ntinde`n fata noastra e neted, uniform in ciclicitatea sa. as vrea sa simti tot ce`a ramas in urma... miscarea haotica, rasetele surde modulate de indivizi cautandu`si ecoul. numaratoarea inversa si numaratoare directa. as vrea sa simti astea ca si cum le`ai trait, ca si cum n`au fost un vis la sfarsit continuu de inceput de an.

as vrea
sa vezi.

ce bine o sa`ti prindă
mișcarea. rutina...
zgomotul roz al orașului...
ți`s palizi obraji
ți`e palida gura
de nesomn, creierul uita sa bata`n
pulsații de cord.

nu te`am uitat...
dar am uitat ce vroiai sa`mi arati, ce incercai sa`mi spui. ce incercai sa`mi spui? părea important... acum e important doar sa stiu ca esti bine... sau, cel puțin, ca ai reusit sa treci dincolo de bine si rau si ne privesti, pe noi cei pe atunci de`un fel, dintr`o noua perspectiva. esti bine, bine...

bine?

și eu sunt bine...
vezi?
am renăscut botezat în apele calde ale vechiului Iordan, Nil, Gange sau a orcarui fluviu ce a nascut civilizatii trainice, milenare. suntem salbatici noi... 2, doua brute cazute din ceruri pagane. ocoliti, haituiti, neantelesi de inteleptii lor, nescrisi in DEX`urile lor, nementionati in cronicile lor, ale oamenilor. dar vrem sa fim oameni, dorinta cronica. vrem sa fim considerati oameni, necesitate acuta... mai ales tu.

alegerea...

dacă as fi putut sa te ajut... sa te protejez de uitare.

am vrut sa te ajut.
am întins o mana goala, dezvelita pana la umăr. te`am chemat! ti`am rostit numele, numarul... seria, id`ul. ti`am aratat ranile, urmele, ti`am desenat locul nostru pe cerul lor pana am inteles ca ai inteles ca avem acelasi nume desi ne`au inregistrat pe Pamantul lor in timpuri diferite.
ești atât de departe... in timp. spatiul dintre noi a modificat vremurile noastre. sunt atat de disparte mesajele ce`mi ajung de la tine incat nu reusesc sa recompun chipul tau, orice algoritm as folosii. chipul tau psihic, mental: structura gandurilor tale, sentimentele tale ce te copleseau si te aruncau in disperari amare, modul in care iti reprezentai lumea si felul in care consumai materia ce te compune pentru a intensifica lumina ce te inconjoara. toate astea...

dacă ți`a fost dor de mine...
și mie mi`a fost... greu.
sa te pierd.
dar știu ca exista ceva ce ne leagă dincolo de spatiu sau timp, cuvinte, sentimente, aspiratii sau mod de viata; dincolo de realitatea asta pseudohibernala. dincolo de anotimpuri... chiar daca locul nostru seamana, nepotrivit de mult, cu o primavara. un inceput de primavara, mai ales. ca m`ai ales sa`ti stau aproape si am ales sa fiu departe de iarna, de bradul cel impodobit cu luminite, de cerul rastignit in turturi ce se vad departe, cristalizand deznadejde si fragilitate. si daca Universul se raceste in timp ce soarele devine mai fierbinte, adu`mi aminte sa te iau cu mine inainte ca cerul lor, inca albastru, sa cada peste noi. 

as vrea sa mai iesi pe afara...

sunt complet goi,
de noi,
copacii.

_______________________________________

amintește`mi sa`ți amintesc de tine
amintește`mi sa`mi amintesc de mine
recuperând puținul ce a mai rămas din noi
!
amintește`mi sa`mi amintesc tot ce`am uitat la granița dintre ei și noi
!

comun

sa nu te mire

daca o sa cad pe ganduri

am mai cazut de`atatea ori...

cand te ridici

pe branci

incep sa`ti cresc aripi

chiar daca nu mai sti sa zbori.

sa nu te mire daca am sa cad

pe strada

sa nu te mire daca am sa cad

pe scari

sa nu te mire daca ma gasesti dispart

imprastiat pe margini de carari.

sa nu te mire

daca o sa cad in groapa

sa nu te mire

daca ma ridic la cer

ce construim cand

suntem sinceri

este in intregime vesnic

restul... efemer.

sa nu te mire daca plang

de ciuda

sa nu te mire daca rad

de nervi

sa nu te mire daca stand ascuns in tine

nu reusesti sa ma observi.

sa nu te mire

daca o sa cad de sus

sa nu te mire

daca o sa cad din nou

sa nu te mire daca vocea mea

e zgomot surd

fara ecou.

intrat in sfere de confuzie

in cercuri

fara de iesire

cu mana`ntinsa

peste limitele tale

cersind o clipa de iubire

sa nu te mire

de ma vezi.

sa nu te mire...

adesea ametit de dor

privind tavanul ore`n sir

cu trupul intins pe covor

cu mintea in delir

simtind durerea ce se face fluviu

simtind tristetea ce se face cer

nemultumit de tot ce pot

si inecat in tot ce simti

sa nu te mire

daca`mi ies din minti.

Albrecht Durer - Melancolia

sa nu te mire...

__________________________

16	3	2	13
5	10	11	8
9	6	7	12
4	5	14	1

circulația gândurilor

.amplificând ordonarea
neglijând neglijenta
constrângerilor anterioare
administrând periodic
idei concentrate
în simboluri
creatoare
.sortând emoțiile
cuantificând soluțiile corecte
evitând situațiile concrete
neperturbat de fapte
îmi limitez avântul
cu fapta sau cu gândul
păcătuiesc constant
.exasperant de des
și ciclic
m`ai ales
sa`ți fiu
ce nu doream sa fiu
am zis
ce nu puteam za zic
am scris
ce nu știam sa scriu
mi`a fost mai bine
mai târziu
și fri
cu`n pic
.și astăzi
tot același ierburi pasc:
sacrific visuri
și renasc
aceleași griji și sentimente
linii sensibil convergente
la inerțiile de ieri
.atâta timp cat încă speri
nu`i totul negru
nici pierdut
și dacă pierzi
ce ai avut
ce ai avut
de fapt?
a fost o stare emergenta
spre o condiție permanenta
.închide ochii și respira
ai bobinat o noua spira
.înfășurând pe calendar
o zi pierduta în zadar
ce sa deplângi?
ce sa regreți?
un plan
și`un plan
4 pereți?
e plata lumea
ce sa îndrepți?
ce mântuire mai aștepți
în timp ce inconstant
te îndrepți
spre 2 planuri
3 pereți
și`o gura veșnic...
larg deschisa?
sentința`i scrisa
cartea`nchisa
Tara Promisa e în alta lume.


___________



brut/audio:

i. know. him.

  And when the Lamb opened the seventh seal, there was silence in heaven about the space of half an hour... And the seven angels which had the seven trumpets prepared themselves to sound. 

Skat: You might at least answer. Who are you?

Death: I'm felling your tree. Your time is up.

Skat: You can't. I haven't time.

Death: Huh. You haven't time?

Skat: No. I have my performance!

Death: Cancelled, owing to Death.

Skat: My contract?

Death: Annulled.

Skat: My family…

Death: For shame, Skat!

Skat: Yes, I'm ashamed, I'm ashamed. [pauses] Is there no exemption for actors?

Death: Not in your case.

Skat: No loopholes?

Jöns: Why all this daubing?

Painter: To remind people of death.

Jöns: That won't make them any happier.

Painter: Why make them happy? Why not scare them?

Jöns: Then they won't look at your picture.

Painter: Yes, they will. A skull is more interesting than a naked woman.

Jöns: If you scare them—

Painter: They think—

Jöns: Then they think.

Painter: And are still more scared.

Jöns: And fall into the arms of the priests.

. . .

Jöns: What's that rubbish there?

Painter: People think the plague is a punishment from God. Crowds wander the land lashing each other to please the Lord.

Jöns: Lashing each other?

Painter: Yes, it's a horrible sight. You feel like hiding when they pass.

Jöns: Give me a gin. I've had nothing but water. I feel as thirsty as a desert camel.

Painter: Scared after all?

Block: I want to confess as best I can, but my heart is void. The void is a mirror. I see my face and feel loathing and horror. My indifference to men has shut me out. I live now in a world of ghosts, a prisoner in my dreams.

Priest: Yet you do not want to die.

Block: Yes, I do.

Priest/Death: What are you waiting for?

Block: Knowledge.

Priest/Death: You want a guarantee.

Block: Call it what you will.

Block: Is it so hard to conceive God with one's senses? Why must He hide in a midst of vague promises and invisible miracles? How are we to believe the believers when we don't believe ourselves? What will become of us who want to believe but cannot? And what of those who neither will nor can believe? Why can I not kill God within me? Why does He go on living in a painful, humiliating way? I want to tear Him out of my heart, but He remains a mocking reality which I cannot get rid of. Do you hear me?

Priest/Death: I hear you.

Block: I want knowledge. Not belief. Not surmise. But knowledge. I want God to put out His hand, show His face, speak to me.

Priest/Death: But He is silent.

Block: I cry to Him in the dark, but there seems to be no one there.

Priest/Death: Perhaps there is no one there.

Block: Then life is a senseless terror. No man can live with Death and know that everything is nothing.

Priest/Death: Most people think neither of Death nor nothingness.

Block: Until they stand on the edge of life and see the Darkness.

Priest/Death: Ah, that day.

Block: [laughs bitterly] I see. We must make an idol of our fear, and call it God.

Priest/Death: You are uneasy.

Block: Death visited me this morning. We are playing chess. This respite enables me to perform a vital errand.

Priest/Death: What errand?

Block: My whole life has been a meaningless search. I say it without bitterness or self-reproach. I know it is the same for all. But I want to use my respite for one significant action.

Priest/Death: So you play chess with Death?

Block: He is a skillful tactician, [smiling] but I have not yet lost one piece.

Priest/Death: How can you outwit Death?

Block: [smiling] By a combination of bishop and knight. I will break his flank.

Priest/Death: I shall remember that.

Block: Traitor! You have tricked me! But I'll find a way out.

Block: Is Mikael going to be an acrobat?

Mia: Jof wants him to be.

Block: But not you?

Mia: No. [smiling] Perhaps he will be a knight!

Block: That's not such fun, either.

Mia: No, you don't look happy.

Block: No.

Mia: Are you tired?

Block: Yes.

Mia: Why?

Block: I'm in boring company.

Mia: You mean your squire?

Block: No, not him.

Mia: Who, then?

Block: Myself.

______________________

like. i. know. myself.