ultima imersie afectiva

eu simt ca am sa dispar... asfixiat, intr-o noapte..

Pe formele tale reci incalzite de lumina tremuratoare a unei candele, sufletul meu isi intinde umbra. Milioane de stele vibreaza pe ceruri necunoscute, galaxii intregi se asfixiaza in dimensiuni vide, roiuri de stele se comprima intr-un univers ce se dilata ca o explozie intr-un camp minat... iar eu, eu... ma sting langa tine, aproape de tine; atat de aproape ca te-as putea atinge daca mana mea n-ar avea consistenta unui abur.

la inceput am vrut doar sa sti ca exist...

Traiam, draga mea, traiam pentru zambetul tau iar existenta mea a trebuit validata de privirea ta, de acea instanta ce se afla dincolo de ochii tai lichizi, ochii tai atat de deschisi, atat de decolorati ca si cum albastrul lor ar fi fost spalat de o era glaciara interioara

caut ceva pierdut... pierdut, dar neatins pentru ca atingerea doare.

Te urmaresc atunci cand dormi... iti mangai fruntea atunci cand tresari; iti cunosc fiecare vis, fiecare cosmar... si aspiratiile tale imposibile.
In urma ta... niciodata in fata. Tu nu privesti inapoi iar eu privesc constant in trecut pentru ca trecutul e al nostru iar viitorul e un timp ce ne separa.

nu sunt singur, singuratatea mea e o forma de rezistenta.

E calda indiferenta ta, e o cetate... dincolo de ziduri umanitatea se autodistruge intr-un razboi fratricid. Incerc sa te strig dar lacrimile ma ineaca, ma inec in lacrimi iar privirea mi se asfixeaza intr-un ocean de arida deznadejde. Ai asezat ziduri de piara intre noi dar trupul meu e eteric iar pasiunea mea e o unda electromagnetica ce nu cunoaste limite fizice nici timp, nici spatiu... te cunosc pe tine, doar pe tine te recunosc... tu nu mai sti ca exist.

reantrupare, acest optimism necesar.

De ce ma chinui? de ce nu ma lasi sa plec? Rupe acele cordoane, desfa acele sfori, taie acele lanturi si lasa-ma sa ma scufund, lasa-ma sa cad atat de mult incat sa nu imi mai amintesc de unde am cazut sau cine m-a last sa cad. Tu te inalta... inalta-te dincolo de inalturile atinse de noi...
Lasa-ma sa cad
Caci echilibrul e minim
Caci sunt greu...
Pentru ca sunt greu
Lasa-ma sa cad.

Ma simt, mai ales
Lipsit
De elan.
Eu nu mai pot sa zbor
Deci lasa-ma sa cad.

Inalta-te
Ca sa ma pot desprinde
De tine.
Tu,
Tine minte asta:
Noi am creat un ZERO,
Un punct de plecare;
De aici pleaca totul.
Si tu vei pleca...
Si eu voi pleca...
si amandoi
vom renaste.

Sedativ Hibernal

Pregatiri somnolente de iarna...
o iarna abstracta
cu fulgi luminati de purificari interioare
fulgi mari si rari
levitand
eteric
dincolo de ionosfera radioactiva
dincolo de gravitatia ostila
fulgi luminati de sentimente fluorescente
ucise
intr-o zi de toamna.


Aseara a cazut ultima frunza
peste covorul de suflete
moarte
si trupul meu meu calca
peste
radacini de vise
si nu se aude
fosnet
sau geamat de durere
covorul mut
covorul umid
Pamantul
ne absoarbe.

Pregatiri de iarna...
caci sufletul a incepuse deja
sa hiberneze
iar sperantele mele sforaiau
trantite prin sertare
alte sertare
aceleasi ganduri
aceiasi oameni
dincolo de iarna
sunt nopti sedative de martie
deci faca-se Doamne
iarna.

A fost o toamna bogata...
ma simt mai bogat
iar interiorul meu
e plin
am straturi groase de amagiri
dezamagiri
si multe locasuri psihice
in care sa ma ascund
caci viitorul pare sumbru
iar echilibrul e minim
iar bratele tale sunt
ocupate
iar bratele ei nu mai pot sa ma cuprinda
caci sunt bogat
iar interiorul meu
e plin.


Si fusul orar se taraste
catre soare
acelasi soare bolnav
ce desira eruptii lunare
eruptii nucleare
ce curg
dincolo de frontierele
sistemului solar
iar satelitii mei
sunt luati de val
o unda ce ii duce departe
in singuratati diferite
iar singuratatea mea
nu mai poate sa ii cuprinda
singuratatea mea
nu mai poate sa te cuprinda
deci faca-se Doamne
iarna

remember

Inchid ochii si cu foarte mult calm incerc sa mi te imaginez
esti tu?
nu, Adriana, tu nu mai esti...
e doar amintirea
unor clipe pierdute
e doar iluzia unor forme
scurse
intr-un abis
sapat intr-o necropola nasaudeana

Deschid ochii si dispari
inchid
deschid
apari si dispari
apoi ramai
cu mine
vie
precum o iluzie
imprimata pe o fasie de film
ce trece
sacadat
prin aparatul de proiectie
Dincolo de nervul optic
exista o speranta...
nevoia
unui nou Univers
unei noi incercari
unui nou inceput
o foame flamanda
de Noi

Cine esti tu?
tu nu mai esti...
cine sunt eu?
eu
suntem Noi
eu sunt
esecul
unui
Noi

Zambetul tau cald
mana ta rece
gheata de sub patinele
tale albe
ce descriau
cercuri
pe patinoarul din spatele blocului
privirea mea ce desena
sfere
pe cerul inghtat de decembrie
cel mai frumos decembrie...
Ucide
cercul tau
pentru ca sfera mea
te cere

Inchid ochii si cu foarte mult calm incerc sa mi te imaginez....
esti tu?
nu, Adriana, tu nu mai esti...
sunt doar eu
condamnat sa dainui
dincolo de tine
pedepsit
sa sap cu mainile goale
un abis
intr-o necropola
nasaudeana

epitaf sentimental

Evident
timpul zboară ducând vise de iubire
dincolo de infinitul trecutului
iubirea era ca un far pe un țărm
iar țărmul meu s-a scufundat
într`o mare de iluzii
într`o noapte.

Bineînțeles
am alergat către tine
apoi am mers agale
apoi m-am oprit
erai prea
mult
pentru mine
erai prea
departe.

Sigur
viata merge înainte
singur
ca acum
ca atunci
ca totdeauna
singur
ca niciodată.

Poate
atunci când îmi simt picioarele reci
ma plimb desculț
pe valuri...
Probabil
farul era construit pe nisipuri mișcătoare...
rememorez
nisipurile tale
desertul meu
și acel vânt rece
de la nord
ce a maturat toamna
și a adus
iarna mea
peste toamna ta.

Nu știu
unde am greșit
confuz
ca de fiecare data
difuz în fiecare
încercare de a ieși la mal
profund
ca o corabie
ce se scufunda
flamanda
de a lovi podeaua oceanului
creasta abisului
acel loc familiar
pe care îl numesc
acasă
Nu știu
cum de am căzut
ca o ploaie de vara
peste toamna ta
nu mai știu
ma iartă...

Bucura`te
zăpada te va proteja
iar sufletul tău va încolți
și când vei fi pregătita
iți voi trimite primăvara.
nu primăvara mea
ci primăvara ta
acel zâmbet
acea privire jucăușa
acele clipe când simțeai ca renaști
și sufletul tău se înalta către soare
parca
un alt soare
parca
o alta primăvara
primăvara ta.

prima constatare

sunt foarte multi strungari printre poeti
ce netezesc si gauresc iubirea
ce slefuiesc si lacuiesc pasiunea
sunt foarte multi strungari printre poeti

impresii vizuale

LIKKE LI - I Follow Rivers
Dincolo de melodie, care suna decent, e videoclipul care m-a impresionat adanc... o parabola foarte bine inchegata: atmosfera, simboluri, interpretare... fain, foarte fain!

si acum interpretarea clusteriana :
MAREA: Inceputul si sfarsitul (necunoscutul din care venim...)
NAUFRAGIUL: Nastrea,
INSULA: Viata finita, limitata... mediul e rece si sarac, exact ca lumea mentala in care traim (uni dintre voi :p )
EL, sinele, constiinta se taraste spre celalalt capat al insulei, drumul pacurs emuleaza timpul scurs...
EA, moartea il urmareste pasional pe EL.
ACTIUNEA: eL fuge, eA fuge. el alearga de rupe pamantu`, ea il urmeaza... ea cade.. apoi alearga desculta. el a obosit, e coplesit... a renuntat la lupta; priveste marea, cerul (necunoscutul... eternul) ea se apropie timid... el o priveste pe ea in ochi (ea arata bine, simte fiorul... ii cade draga fata :D ) frica, emotie... regret si contopirea intr-o iubire eterna.

Moartea castiga, viata pierde... dar razboiul continua: viata are inca resurse.


Nu ma credeti? Iata:

dimineata

     Deschide fereastra sa simt norii! Deschide fereastra sa simt aroma diminetii si gustul divin al ploii. Departe... departe stiu ca dorm paduri infrigurate visand adierea zorilor; undeva departe muzica tarzie a astrelor se subtiaza devenind diafana: pamantul doarme inca…
     E momentul magic incarcat de simbolurile fortei supreme, momentul renasterii… E fantastic cum repausul face loc miscarii, e magic cum lumina patrunde in imperiul intunericului, e fantastic sa vezi totul renascand si sa realizezi ca aceste cicluri se consuma atat de des; sa relizezi ca de fapt nu exista repaus etern si nici miscare pura: repausul alterneaza cu miscarea, viata se lupta cu moartea dincolo de sistemul de coordonate, asadar abisul din suletul meu proiecteaza fericirea pe ecranul din spatele irisului tau, si iti inunda retina cu paricule de bucurie.
     Deschide fereastra! Geamul e umed, aerul curat intra in odaie racind aerul cald ce fuge afara precum un caine batut. Inghet… brr… luna straluceste in N-V ; pe langa ea pulseaza doua stele: sunt avatarele noastre! Infinitul halucinant al noptii se pierde treptat... prea repede, totusi. Nedefinita dimineata; contururi fluide… o curgere albastra. Unde incepe? cum si unde se termina? Un imens vag alert e dimineata : totul se petrece repede si intens… halucinant… hiponotic…
     Si toate astea le descopar prin mine insumi si redescoperite de mii de ori raman ca si cum le-as fi descoperit pentru prima oara.
     Eu nu imi mai permit sa pierd vreo dimineata...

aripi

As vrea sa iti contruiesti un adapost sub aripile mele
sunt aripi mari, aparute prematur...
avandu-te aproape
as renunta la zbor

As vrea sa stau permanent in gandurile tale
sa le ating, si sa le fac sa rada...
traind in mintea ta
as fi nemuritor

As vrea sa ne inaltam amandoi dincolo de soare
inlantuiti sau incalciti in aripi
uitand pentru o clipa
ca suntem albatrosi

As vrea sa iti construiesti un adapost sub aripile mele

sunt aripi grele, inutile...
si apasarea lor
ne va salva.
absenta lor...
absenta ta...
ne va ucide.

nemurire

Azi te astept linga altarul
Ce doarme langa infinit
Daca iti iese-n drum groparul
Nu spune pentru ce ai venit.

Necropola suspina tainic
La pasii tai azi obositi
Cand am sa intind acel pahar..
Nu incerca sa il eviti.

Lumina a apus, e noapte...
Dar eu te simt printre morminte
Si pasii tai se schimba-n soapte
Si clipele in ore sfinte.

Nici luna nu se vede clar...
E noapte sau e dimineata
Si eu te simt, si tu apari
Umida ca un val de ceata.

Noi, amandoi laga altar:
O halta catre infinit...
Daca apare-n drum portarul
Nu spune pentru ce am venit.

iubirea n`are nici un rost

e doar un adapost, iubita mea...
iubirea n-are nici un rost       
in lumea mea                     


E rece
trista lumea de afara             
sunt munti de lacrimi             
dincolo de lanuri                  
s-au ridicat cetati cu turnuri
schele si scheleti
ce umbla ziua
in amiaza mare

Pornografia camufleaza rasaritul
sunt sonde ce pompeza
sume mari de aur
si aurul imbraca goliciune
ca doua coarne
craniul unui taur



Iar pamantenii
draga mea
nu mai sunt oameni
ci bucati de slana.
tentacular
orasul se scufunda in osanza.
Of, aripile mi le-am smuls aseara
satul
satul de`atata zbor
caderile
doar sti ce-mi plac
caderile
M-am ingrasat
pe interior

nu are nici un rost, iubirea
draga mea
e doar o scuza
sa traim putin
in lumea asta care nu ne vrea


Deci pune-ti capul
lin
pe umarul meu stang
si buzele-mi
adulmece textura
parului tau fin
Caci daca plec
eu pot sa vin
Caci daca pleci
eu mor
putin
cate putin


Nu are nici un rost
iubirea, draga mea
curajul e hotar
si dincolo e noapte
Nu sunt eroul
ce te va salva
de teama tainicelor ganduri
fiindca in fata mortii suntem slabi
da
suntem slabi si singuri



e doar un adapost, iubita mea...
iubirea n-are nici un rost
in lumea mea

ego 01

   Sunt o entitate asexuala, apolitica și exosociala… Cred în mine și în cunoaștere; religia mea e tributara stâncilor și universurilor paralele iar educația mea s`a sprijinit pe emoție și frica, și atașament familial.
   
  Am mai trăit o viata pana acum… cred în vieți multiple și în moarte veșnica (trăirea continua a morții), în devotament și depresii... și în măști cred: în măști curate și frumoase atașate pe chipuri de lut, pe figuri prăfuite…
   
  Am iubit literatura… și, într-adevăr ar trebui lăsata sa vegeteze în sertarul artei… pentru mine a fost o forma de terapie… cunosc și recunosc doar doua chipuri ale literaturii: forma de terapie și suport pentru imaginație. După cum se observa ambele funcțiuni sunt suplementare însa atunci când nu iți permiți un psiholog, literatura e aici… e cu tine și n`ai nevoie decât de un creion…
   
  Tre` sa fie foarte draguț faptul ca cineva te așteaptă undeva: idea de suflet pereche… dar eu încă de pe acum am renunțat sa mai aștept… Suflete pereche, stai deoparte! Uita`ma! Nu eu sunt cel ce merita așteptarea ta ci acel eu ce nu o sa reușesc sa fiu niciodată. Ma iartă…
  
  Se cauta modele si eroi… nu cred sa fi cunoscut vreunul... dar în furnalele ce fabrica idoli am intrat uneori; am zgura metalica în creier și crucifix pe perete... si o icoana reprezentând Amuzicala Treime : Cave, Cohen, Dylan. Alelujah! Si slava lor sa dăinuiască în veac… ca slava mea… da nu-mi pasa de slava mea, nu mai îmi pasa…