idealism

Cati pasi ai pierdut de la intrarea in sala pana langa acel buchet de flori pe care il ti atat de strans de pieptul tau?

Cate flori ai in buchet? doar una? dar sunt gradini imense... paduri... campuri inflorite si arbori exotici imbobociti... doar una?

Cate vieti ai framantat cu picioarele aceste podele, captiv in aceasta sala scaldata in intuneric, cautand acea floare pe care o tineai in brate fara sa sti ca bratele tale nu mai erau ale tale ci ale ei?

Ce vei face cand seva din venele ei se va scurge in inima ta iar inima ta se va umple si va creste? va creste ca o implozie florala...

De cati spini crezi ca vei avea nevoie in carnea ta? cat de adanc vor patrunde radacinile ei in sufletul tau, pentru a putea fi sigur ca va fi a ta pentru totdeauna?

Cand vei afla ca soarele e dincolo de usa... iar ea, pentru a inflori are nevoie de lumina, acea lumina ce te va ucide, ce ii vei spune?

Ce ii vei spune?

Negru

mama se uita in ochii mei parca asteptand o reactie...
ochii mi se umezesc iar ea izbucneste in hohote de plans.
intins ca o jucarie de plus
Negru zace inert.

ochii fixi, corpul rece si imobil.
intins pe o parte, lipit de podea...
ca si cum moartea i-ar fi refuzat
tridimensionalitatea.

inevitabilul s-a produs.
ma gandeam la acest moment... in trecut.
culcat pe pieptul meu, ii auzeam respiratia, simteam cum toarce... ii simteam ritmul inimii si imi asezam palma peste cutia lui toracica numarandu-i bataile inimii: traia.
uneori noaptea Negru tresarea... "ce sti tu despre durere Negrule?" stia..
"Negrule, durerea ta e acum durerea mea; am plans pentru tine... iar la noapte o sa tresar."

povestea unui motan
negru cu ochii verzi
si labute moi.
un motan afectuos care imi simtea momentele de tristete si incerca sa ma binedispuna cu tumbele sale iar dupa ce se trantea jos ma privea in ochi sa vada daca initiativa sa a dat rezultate. zambetul meu era dreptul de a-mi sari in poale si a ma dojeni cu o privire sigura de felina si o atitudine in genu` : "da-i naibii, asa sunt oamenii... asa au fost... iar acum sunt parca mai pervertiti ca niciodata. priveste-ma, joaca-te cu mine... eu am un suflet cald, am o inima mica dar va batea mereu pentru tine" .

sa stai in aceeasi camera cu moartea...
sa ceri indurare chiar daca sti ca e prea tarziu.
sa astepti un miracol...
sa te rogi Divinitatii cerand zile... nu pentru tine ci pentru un suflet de motan nevinovat; Doamne, el nu vrea nimic din ce oferi Tu... ci acel putin pe care i-l ofer eu.
chiar si in ultimele sale clipe, colesit de suferinta, atunci cand il mangaiam, incerca sa toarca... incerca sa imi multumeasca ca ii sunt alaturi... "cum sa nu iti fiu alaturi Negrule? tu aveai atat de putin si mi-ai daruit atat de mult...atat de generos... atat de curajos...
multumesc."

incerc sa imi inteleg semenii...
nu imi inteleg semenii desi m-am nascut printre ei, merg in tenesi lor, mananc mancarea lor, le fumez tzigarile, le copiez comportamentul... le impartasesc emotiile.
nu inteleg frica lor ereditara...
nu inteleg placerea lor de a ucide.
nu inteleg lacomia din burtile lor imense...
nu pot sa inteleg de ce un biet trup de motan a trebuit sa moara otravit intr-o dimineata de noiembrie...
omorat de semenii mei... de tine... de frica ta ereditara, de lacomia ce iti chioraie in stomac si de placerea ta morbida de a ucide.
semenul meu, motanul meu nu ti-a facut nici un rau! motanul meu avea un suflet mare si o labuta moale care imi alina amarul, iar zambetu-ti idiot ce apare pe botul tau de primata, atunci cand citesti aceste randuri, te va condamna intr-o zi.
intr-o zi... nu foarte indepartata...

doina pe suport digit@l

Eu zic ca-i alb
Tu zici ca-i gri
Tu vrei cariera
Eu copii
O casa mica
Intr-un sat
Sa fiu sarac
Si demodat
Sa fug de Sartre
Si Baudelaire
Sa-l uit complet pe
Heidegger
Sa hoinaresc
Pe munti si dealuri
Si sa renunt la idealuri
La obiective si proiecte
La preconceptii
Si idei
Corecte.


As vrea sa alergam
Prin codru
Si sa iti prind
In par petale...
Nu-ma-uita
Nu-ma-uita
Pe parul tau
Pe gura ta
Ninsoare.
Sa ne plimbam
Imaginar
Prin lanuri argintii de stele
Cand noaptea se asterne
Delicat...
Sa-ti cant
ca esti motivul
Fericirii mele
Si fara tine
N-as fi rezistat.

Si iti voi fi cerut
In primul rand
Iertare
C`am incercat sa te repar...
Am inteles
Ca te iubesc
Asa cum esti
Naiva
Si defecta
Dezacordata...
Imperfecta...
Dar defectarea ta completa
M-ar face sa dispar.

Am scris intens
In ultimii doi ani...
Tu ce mai scrii?
Aveai dreptate...
Este cam gri
Chiar foarte gri
Si burniteaza...
Si e moina...
Am scris o doina
Pentru tine
Desi e intuneric
Si e moina...

Pana la urma
Draga mea
De ce ar conta?
Nu mai conteza...

Of, doina mea
Of, doina mea
E foarte frig...
Si burniteaza.

dans in ritm circadian

stropi cristalini de ploaie
se izbesc de geamul trenului
si incearca sa curga perpendicular...
spre marginea de jos.

stropi mari si stropi mici,
stropi puri sau contaminati...
stropi sferici sau disproportionati...
fiecare
flamand sa atinga limita de jos.
unii curg repede, altii merg agale...
unii coboara singuri, altii se contopesc si curg impreuna...
altii se despart.

neonul din compartiment palpaie
intr-un ritm neregulat
iar inima mea imita aceasta muzicalitate
de mars funebru;
dincolo de geam e un univers cristalin
e o proiectie a universului meu interior
si urmarind aceasta procesiune interioara
ma regasesc in ultimul strop
ce izbeste geamul...
ba chiar imi disting fata palida
oglindindu-se in acel strop...
ochii... buzele vineti...
cearcanele adanci pictate de nesomn.

inevitabil, totul curge...
ma stiu singur
pe acest plan trasparent si rece
curgand
asistat de constiinta mea disecata;
as vrea sa fiu inauntru...
as vrea sa fiu solid...
as mai vrea o sansa.

inevitabil, totul trece...
si depasind marginea geamului
totul se intuneca
iar solul devine metalic
si strident.
sunet de roti si alunecare accelerata
apoi stop.
dans lateral intre alti doi stropi...
locomotiva suiera,
trenul se opreste...
inertia.
trenul se scutura ca un caine plouat.

ma trezesc in iarba
si alunec din frunza in frunza
ca o albina...
imi scutur aripile de polen
si zbor...
pamantul ma absoarbe.

______________________________

zori de zi se sparg peste campie
acoperind orizontul cu cioburi de nor
un soare absurd incearca sa imi incalzeasca sufletul
dar sufletul meu a migrat spre est
langa sufletul ei
departe...

pe bruma diminetii
un corp amorf
calca niste trepte
acoperite de un covor de frunze
uscate.
treptele duc nicaieri...
nicaieri e bine
nicaieri e mai bine decat
undeva...
undeva e departe
de ea.

dupa-masa este linistita...
dupa-masa functionez
ca un mecanism imperfect
ca o masinarie defecta
ca un computer infectat
gazda
unor virusi motivati de scopuri
divergente
ochii rosii:
usturime oculara...
dureri in zona cervicala...
rutina
timp pierdut
masti zambitoare
actiuni fara sens
interactiuni interpersonale.

miezul noptii ma regaseste in pat
un pat imens
infinit...
imbracat in alb si rece.
intins
citesc ceva cald
ceva dulce la atingere...
caut infrigurat acel fragment
ce ma asigura
ca maine
e ziua ce merita a fi traita
maine voi gasi
acel lucru...
acea persoana...
pentru care as muri
ca sa renastem impreuna.

(-) excelsior

pierdut, din nou, pe strazi obscure,
strazi impletite ce duc nicaieri...
tot ratacind prin vise imature
si retraind evenimentele de ieri.

copacii inghetati se indreapta catre cer
si se intind pe bolta ca o plaga,
pretind ca te cunosc... esti un mister...
pe care creieru-mi rigid nu vrea sa il inteleaga.
iar norii se aduna intr-un vals salbatic,
danseaza frunze moarte printre cruci...
necropola-i un paradis acvatic
spre care ti-este frica, inca, sa apuci.

si te gandesti la clipele frumoase
ce s-au ascuns in colturi de memorie,
sunt palide, fragile... si nu prea numeroase...
anacronisme iluzorii pe-o carte de istorie
ca o poteca stramta brodata in asfalt,
te poarta inainte spre zilele de ieri
durerea e adanca iar cerul e inalt...
un drum obositor ce duce nicaieri.

tot retraind evenimentele de ieri
la mine, maine e deja trecut...
sfarsitul e proiectia unei reci caderi
in gol... ce seamana cu`n inceput.

intreba rere torica ...

Doamne, de ce sa astept viata vesnica cand pot sa mor impacat la solstitii de toamna si sa renasc verde si usor, primavara, la echinoctiu?