rotatie pozitiva (pe axa y)

pe vârf de bloc, îmi fac un loc
în lumea asta densă
descoperind pe cerul x
lumini în chip de crucifix
bucăți de Luna, înșirate
în constelații
separate.

pe vârf de bloc încerc să`mi joc
spectacolul în mod corect
repet scenariul, calm, în gând
și totul e perfect
cu îngeri albi plasați în ceruri
și diavoli roșii la subsol
speranțele dansează goale
în aburi calzi de vitriol
aceiași muzica lugubră
izbindu`și undele
de geam
și se`mplinește azi un an
de când mânuțele Luanei
tot exersează la pian
sa`mi cânte
Requiemul.

în fata blocului s`a strâns
alai concret de bocitoare
impresionați de dramatismu`mi
copii`nșira pe de rost
ave marii și pastorale.
și fără rost
îmi trece timpul
și fără scop
ma sting încet
și înțeleg
cum ezitarea
își cauta locul în proiect.

cum decolez în miez de noapte
și ma înalt atât de sus
cortina nopții se desface
și vad imperiul lui Iisus
prădat de hoardele creștine
distrus de iadul interior
cu visuri prinse în cătușe
și idealuri care mor
întinse pe asfaltul sacru
sau răstignite pe buștean
unde drumeții se închina
indiferent de rit sau hram...
și umblu bântuind în taina
cătând ceva nedefinit
poate o noua paradigma...
un început într`un nou spațiu
sau timpul unui nou sfârșit.


cădere, zbatere, repaos
lovind constant un nou nivel
caci înălțarea e locala
iar ce`i local e efemer.
cum cade bradul
intre stânci amorfe
cum se rostogolește piatra
prin păduri de brazi
ferit de cei ce cad cu tine
pe lângă tine...
așteptând sa cazi
prin destrămări de meteori
încerci sa urci în timp ce cazi
clădind un mâine pentru azi
strângând cate ceva pe unde stai
comori în Iad, castele`n Rai
iubirea`nchisă`n aripile grele
în părul încurcat și printre pene
praf de pământ și praf de stele.

Static 7 (Ultim)

   exista o capela in memoria`mi... dar nu in onoarea mea ci, spre rusinea mea, in prapastia deschisa de pistoanele mecanismului social. oricat m`as intoarce cu spatele, mereu se intampla ceva ce ma obliga sa privesc peste umar, oricat incerc sa ma proptesc in sentinte, axiome, corolare... invariabil simt fisura, crapare... si inevitabila prabusire.
     exista o capela in sufletul meu, acolo zac descompuse, ordonat, solarele`mi visuri. pe drumurile construite in nopti de nesomn, prin tunelurile sapate in biti de memorie, pe liniile paralele trasate spre implinirea mea sociala, umbla si azi spectre galbene, fantome, zombies, cadavre... in intersectiile descrise de fortele contrare ce ma definesc, stau inca cersetori cu mana`ntinsa.
     n`am reusit sa spun niciodata: adio, sunt eu, Calin, un tradator al speciei umane. niciodata cu voce tare, clar... sau daca am zis`o, am zis`o in soapta, pe la colturi... fara sa fiu auzit, inteles, condamnat... etichetat."



chiar daca drumul are sfarsit, si are... si s`a sfarsit... ultimii pasi sugerau ca ar mai fi ramas ceva distanta de parcurs. linistea ma impresoara si involuntar caut surse de zgomot. in departari se aud caini iar in juru`mi danseaza lupii hore vesele ce invita la ospat. pe umar am corbul lui Poe iar deasupra se rotesc fantomatic corbii lui Rolinat.

-inchide`mi ochii cu zavoare de otel si stinge`mi toate luminile din camerele inimii apoi inchide usa sufletului dar imi lasa mintea intredeschisa cautand un licar de speranta in descoperirile anterioare. ce stiu, ce sper ce pot sa aflu? nu mare lucru... dar imi ling luciditatea pana cand stelele incep iar sa se simta in valuri de radiatie ce imi spala forma de praful zilnic si imi umplu continutul cu mistere astrale. imi spun ca am crescut mult in ultima vreme, precum copacii ce gasesc lumina inaltandu`se dincolo de de linia urbana trasata de oameni in blocuri de beton, metal, sticla si asfalt. imi spun ca, nenatural, continui sa cresc desi dezaprob artificialul, continui sa cresc

-nu sunt de aici... pentru ca nu sunt de aici n`am reusit sa va cunosc. recunosc, am incercat... si iar am incercat... pentru ca incercarile va erau atat de caracteristice. pentru ca nu sunt de aici nu inteleg ce vreti de la mine... nu am ce sa ofer. ce pretuiesc eu, pentru societatea de azi nu are nici cea mai mica valoare.

-pentru ca nu sunt de aici, tot ce percep e strain... tot ce inteleg e lipsit de substanta, seril... tot ce simt e dezamagire si nevoia de a pleca altundeva si nu mai departe. toate aceste drumuri ce duc nicaieri, acompaniate de lumini distante ce adancesc goluri in golul din suflet. am stat si eu pe marginea drumului contempland orzontul, orizont ca un cerc ce se inchide. pleci din origine incercand sa iti extinzi constiinta si te reantorci la origine deflectat de propiile limitari, nestiind daca spatiul se strange in jurul tau sau tu ai crescut prea mult, neancapand in sablonul creat de societate.

   in acea noapte rece cand vantul dezlegase canii negrii lasandu`i sa`mi alerge pe campie. si ochii imi orbisera de zbatere de pleoape si prafu`mi ineca rigidele clepsidre. acum, in zorii unei vechi rotatii luciditatea m`a cuprins, si curge...

reflexie boltita

în fiecare Soarele răsare
și luminează printre nori
și te`ncălzeste
dacă ieși din turmă
uneori.

și te urmează
dacă mergi departe
și te lovește`n ceafă
dacă stai plecat
stă nemișcat
când stai în punctul
de vedere
glisând segmentul
demarcat
într`un scenariu ce repetă
sordida succesiune.
ce poate fi schimbat
modificat, adăugat...
la noua dimensiune?

trezit și adormit la ora fixă
visând scenarii
scrise de Poet
primind pachete actualizatoare
deși sistemul tău de procesare
anacronic și defect
tot dă eroare...
și dă erori
în sfaturi necerute
împachetate amical
ofera informații trunchiate
umplând de viruși și malwareuri
întinsul spațiu virtual.

și virtual se`ntinde algoritmul
pe cerul dens brăzdat de puncte
necoliniare
ce fiecare proiectează
într`un anume plan discret
câte un semn de întrebare.
ce fiecare`nșira
într`un plan secret
câte un lung poem nespus
despre civilizații
ce s`au autodistrus
luptând sa se salveze.
ironic se întinde algoritmul
din Răsăritul Fraged până la Apus...

și`n fiecare stea
apusă
exista un mister
legat de spațiul ocupat
de timpul depanat lejer
la început...
procesul permanent
de naștere
conține
necesitatea unei creșteri
și prăbușirea`n sine.

în fiecare zi răsare
un gând
ivit de`atâtea ori
dacă mă pierzi
cândva...
cumva...
în noapte
te voi găsii în zori?