uneori te simti singur sau abandonat, alte ori te crezi singurul. si
singur, in universul tau tridimensional, necontaminat de
superficialitatea celuilalt, intrebi jos, intrebi sus, intrebi in
stanga, intrebi in dreapta... asteptand raspunsul ce iti va mangaia
orgoliul si il va infasura in scutece curate de autocompatimire.
tu
pe primul plan, tu pe primul loc. tu in centrul atentiei desi cei ce te
privesc sunt orbi. tu excentric levitand artistic pe orbita unor iluzii
persistente.
uneori te simti mic, neansemnat. dar mare in
excese si vesnic infometat de placere, placeri nevinovate... ca vina e o
eticheta lipita de ceilalti, pe ceilalti. cat timp poti sa te minti si
poti sa arunci vina departe de tine de ce sa nu o faci? au nu e mai
important sa`ti protejezi sinele? ce poate fi mai important decat tu
insuti?
uneori te crezi bun: mai bun decat ceilalti.
materialul tau, material fin, pealocuri divin in in origine si
manifestare nu iti permite sa te murdaresti in mocirla organica ce te`a
cuprins: fara sa crezi, fara sa simti, fara sa intelegi. te catari pe
craca de sus si iti imaginezi ca esti pomul, esti aruncat in mocirla
organica dar susti ca ai coborat de bunavoie. daca vrei ceva te plangi
ca nu ai, daca primesti acel ceva nu sti ce sa faci cu el si il arunci
in cutia cu obiecte moarte. in fond doar tu esti viu, ceilalti sunt
simple elemente in peisaj. un zid in care intri atunci cand ti se zice
ca ai iesit in decor.
uneori te simti vinovat insa doar
atunci cand incerci sa simti iar de simtit simti rar si putin pentru ca
simtamintele dor iar tu nu vrei sa te doara, asa ca nu intelegi nici
durerea celorlalti. nici fericirea lor...
uneori stai neclintit
pe drumul tau, alteori alergi sa prinzi viitorul crezand ca viitorul e
in fata iar distanta de el se masoara in metri. doar trecutul se masoara
in ani... iar tu ai multi, si grei si anii nu se intind in urma ci ti
se urca in spate, acoperindu te.
