...

vorbe.
n`am zis ca sunt nevinovat, chiar nu am zis nimic; am asteptat sa fie condamnati ceilalti pentru faptele noastre. da, fapte: faptele vorbesc de la sine deci chiar nu am spus nimic. am asteptat. am asteptat, de asemenenea, sentinte pentru ideile mele. nu am idee cum de mi`au fost atribuite dar nu mai pot nega... chiar am gandit. n`am zis ca sunt nevinovat dar as fi vrut sa zic ceva in apararea voastra.

vorbe...
ce am vrut sa spun atunci cand n`am spus nimic desi toata lumea se astepta sa spun ceva? intotdeauna vreau sa zic ceva. sti, linistea ma doare... si pana spun ceva, pana gasesc pe cineva sa ma asculte vreau sa aud ceva. orice. orice e mult mai bine. sti, linistea ma doare... ma deprima...(de fapt ma deprima mai intai). mi`e dor de miscari, de miscare... mi`e frica de mine, de maine, de ieri, si tot ce cunosc ma apasa.
poate am vrut sa spun ca tot ce zic e sir de sunete sterile... la fel de bine poti sa asculti marea.
de`a lungul anilor, de`a latul existentei mele rotunde, de prea multe ori, am vazut oameni mici scriind concepte medii cu litera mare. dar nu marimea literelor ma enerveaza ci tipologia oamenilor ce nu inteleg adevaratele lucruri mari, ei cei ce impart lumea in bine si rau dar uita sa se gandeasca la adevarata dimensiune a timpului pe care il caram in spate si il desartam inconstienti si grabiti in stanga si in dreapta, desertificand ultimele paduri de bun simt ramase in picioare. la umbra cui om mai primii racoarea unor adevaruri ascutite, capabile sa taie in ceata asta densa si lipicioasa ?
noi, cei ce ne ascundem sub cuvinte, noi cei ce blestemam caldura unui Soare hotarat sa cauterizeze ranile ce le`am deschis pe suprafata intregului Pamant.

suflet
m`am intrebat ades daca am suflet... mi`e greu si azi sa imi raspund. am intalnit oameni cu suflet: oameni de suflet. oameni de suflet cu suflet ce traiesc inca in constructiile mele utopice asteptand sa fie rasplatiti nu pentru ca sunt altfel ci pentru ca au ramas la fel. pentru ca au asteptat fara sa vin, pentru ca n`au asteptat nimic de la mine stiind ca n`am nimic de oferit. sunt oameni ca si mine - mi`am zis - trebuie sa fie ceva permanent si remanent dicolo de corpul asta ce a crescut exasperant de greu fara sa ma inalte. 

suflet...
m`am intrebat prea des daca am suflet... si am ales sa am. un suflet egal corpului dar nelimitat si neobosit in inflatie, extindere si capabil, in momentul critic, de a se prabusii in sine. nu e un suflet cald, faurit in forjele ceresti. nu un suflet daruit, primit... ci unul ansamblat de aspiratii prea devreme asezate modular in camarile memoriei, un suflet proiectat si reproiectat in sectii reci, iluminate de aprinderi neuronale, sudat in fabricile cerebrale. am construit un suflet cum ar construi un tiran o cetate: ziduri de piatra si porti de fier; si turnuri inalte indreptate spre ceruri diferite.

suflu.
am zis ca lumina e o parte din creatie iar durerea e o necesitate in evolutie, evoluand in durere si orbit de lumina nu am vazut pe unde calc. mi`am cerut iertare ca am calcat pe cadavre, cadavrele mele, intinse transversal in trecut... mi`am cerut iertare nisipului, ierbii, florilor... iertatu`m`au toate fara sa`mi ceara explicatii.
cautand explicatii o sa te lovesti de incapatanarea mea de a nu observa evidentele tale, incapatanarea de a`mi crea propiile evidente.
azi, daca ma gandesc mai bine, chiar pot sa imi concentrez ideile  intr`un sistem ordonat, masurabil. evalundu`mi intentile vei incerca sa ma cunosti. vei reusi sa afli mai mult decat stiu despre tine?
abraziv, timpul sapa in gradina cu flori albe. cele ce cad sunt aruncate pe mormanul din spate, conturand trecutul iar cele ce raman isi indoaie tulpinile in semne mari, de intrebare. cauti un raspuns in viitor iar viitorul iti cere un raspuns acum.
oricine va dori sa afle ce s`a intamplat va intelege ca nici noi n`am inteles prea mult si nici prea bine ce se intampla si ne`am gasit un spatiu si un timp in ignoranta dobandita prin neobosita cautare.