, mai ales

în miezul nopții
,mai ales
atât de des
atât de des
mă tulbur.

în largul mării
largul mării
momeala mă arunc
chemării
mă pescuiesc
cârligele`mi
abandonându`mă
uitării.

printre deșerturi
m`ai ales
sa`ți fiu nisip
și cer
sa fiu grăuntele de
praf
și pata de mister .

iar când speranța
meteoric
cădea`va`n dreptul porții
vom accepta paharul plin
întins de mana sortii

atât de des
atât de des
mă tulbur
noaptea
,mai ales.

luana 03

Luana
n`a rămas cu noi
ci s`a mutat în gând
amestecată cu pământ
renaște`n rânduri lungi
de flori
Luana?

Luana
poți să te gândești
ca viețile sunt mici povești
înscrise pe o placă rece
și vrei să treci
dar nu poți trece
sau cel puțin vroiai să treci
când n`aveai somnul, ochii reci
si gândurile mute
Luana?

Luana
schemele știute
azi nu mai pot să te`ajute
și`ți stau pe raft
necunoscute
deși le`ai înțeles
și`mi povesteai atât de des
că merită știute
azi nu mai pot să te ajute
deși le`ai înțeles.
Luana?

( )

demontarea timpului in unitati de masura
desfacerea spatiului in module comprehensibile
dezintegrarea societatii in solutii binare
recompunerea informatiei in corpusuri instabile
recrearea materiei in structuri redefinite
dominate de principiul incertitudinii
(al lui Heisenberg.)

ce sti? ce crezi? ce poti sa afli?
-nimic. dar am un raspuns la orice intrebare.

traiesc responsabil
(individ model al socitatii post-ceva)
si raspund incompetent dar politicos la orice intrebare.
nemasurabila intelegere...
ne masuram competenta in examene
capacitatea unui individ da a fi de folos
de a ne fi de folos
de a putea fi folosit in diverse actiuni:
interpretabile principii.
ne masuram neputinta
masurandu`ne aspiratiile
iluziile si necazurile.
ne potrivim disozitiile
predispozitiile
ne razvratim pana cand obosim
intorcandu`ne lasitatea pe toate partile.

ce sti? ce crezi? ce poti sa afli?
-nimic. dar ma intrebi din nou...

raspund
sunt responsabil de fiecare ezitare
de fiecare firicel de iarba arat de Masina
de fiecare glont ce se naste si zboara
de orice pandemie semanata
de orice razboi ce ne paste
si mugetul surd ce indeamna la lupta 
de fiecare stea ce se prabuseste in sine
si cade, si cade, si cade...
ne`am intins destul de mult
mi`am zis
si ne`am extins in zone inca gri
nu cred ca este spatiu de mai bine
nu vad sa fie spatiu de mai mult
nici pentru cei ce merg la judecata
si nici pentru copii.
dap, fa ceva... mai spala suferinta
opreste disperarea
si fa un lucru inutil de bun
sunt de`accord cu
existentialistii
dar tind sa cred ca Jocul
e pierdut
oricum
sin orice caz
dativ
orice primesti
si strangi in limitele legii
fizice
te face posesiv
si rece.


si vremea e rece, reci sunt vremurile
si raceala creste odata cu timpul
ce se scurge si curge spre Inghetul Final
final e raspunsul ce`l cauti
indiferent de tonul vocii mele
sacadat sau lin
imi vin imagini inconstient
necunoscut
ma regasesc mergand spre nicaieri
involuntar tremur si cad
mental in pierderi de constiinta
si ma regasesc in locuri stiute
umblate...
uitate...
ma uit in uglinda
ma uit ingnorandu`mi chipul
ignoranta...
stiinta
viata
nemurirea...
Dorian Grey se`nalta in praful
hallului
sagetat de raze de soare
culoare`n obraji
nu mai vad
nimic
de lumina.

si nu vreau sa mai vad nimic
si pe nimeni
nu primesc sa ma vada.
ma ascund in idei
fug
printre carti si monitoare
cautand ceva
ceva ce trece de acest spatiu, timp
plan
ceva dincolo de ceea ce stiu, cred si pot acum sa aflu.
ceva dincolo de Nimic.
si visez ca e ceva dincolo de Nimic
dincoace sunt Eu
si tremur, si topai, si imi iau avant
si alerg, si sar
iar dimineata ma trezesc buimac, si obosit
si cu dureri de cap.

ma ridic: perpendicular pe sol privesc rasaritul
zambesc: mi te imaginez zambind
respir: am nevoie de aer, mult aer si spatiu
alerg: Pamantul se invarte sub picioare, hamsterul prinde viteza
vorbim: iti spun ce caut, imi spui ce simti si simt ca te iubesc iar iubirea devine un raspuns global, potrivit pentru a raspunde oricarei intrebari dar n`am sa folosec iubirea ca motiv, motive de scapare... ci ca o multumire, o dara de speranta, o vaga promisiune ca dincolo de biologic, disperare, moarte exista o scanteie, o legatura stransa ce trece peste spatiu, si timpuri, si organic. si daca nu vom trece... ei bine, noi oricum vom ramane ancorati in timpul nostru pasnic, un strop de apa trmurand pe buzele Cascadei.

înlemnare

iarna.
cu rochia albă, sfâșiată de soare, se târaște pe ochiuri de câmpie dezvelind orizonturi clare. norii se decolorează în fășii aburind tristeți provinciale iar cerul se strânge în Miazăzi, ocolind Soarele.

sentimente regenerative
îmi mișună în creanga stângă
iar seva urcă prin nări capilare
spre creierul fractal
eteric
informațional
se înfășoară Timpul
desfășurând anotimpuri
pe trunchiu-mi
obosit
e cerul
de calcar
sau granit.

amintiri concentrice
îmi învelesc existenta
și intenții binare
îmi brăzdează vasele
liberiene...
lemnoase
sunt nopțile ample
de iarnă
dar anotimpul
ce cade din cer
cat și cele ce urca
teluric
stropindu-mi scoarța
cu melancolie
m-ajută a-nțelege
ciclicitatea.

gânduri înmuguresc
posibilități
cresc
și infloresc
pentru tine
de fiecare data când îmi atingi
sufletul încâlcit
înverzindu-i
ridurile
descrețindu-i
buclele ce`mi ascund
fruntea.

iarna.
era bine
acasă
sunt scaun și masă
spațiul amorf dintre ziduri
rămâne apăsător de constant.
sunt dezmembrat
stand grămadă
în ladă
din sobă ies cald
blând se dizolva
fumul
în ceata ce se duce
sau stă 
și dispare.

iarna.
obișnuiam sa ma împrietenesc cu fulgii... știam sa ma las purtat de valul ce spala frigul, căldura căminului si globurile îmbrăcate in culori metalice. stiam sa fac piruete pe gheta si glume, neforțat, pentru oricine. orice s`ar fi intamplat stiam sa rad și găseam energie in fiecare volum stupid sau ieftin gasit sau aruncat in fata Monstruoasei Clădiri Gri. o urma de regret pentru capaciatea pierduta si un sfant amin pentru omul ce obisnuiam sa fiu. un sfant aleluia pentru tot ce am reusit sa pastrez desi bagaju a fost mereu prea greu si voluminos impachetate ideile de preț.

dematerializare voluntară

un înger blând
s`a sinucis
aseară
într`o gara.

avea pe suflet
o povara
grea
dar trenul s`a ferit
sa stea
și s`a grăbit
sa plece
când ciocănelul clopotului mic de bronz
bătuse`n cuiul stâng
la ora doisprezece.

(din timp în timp
se`aprind semnalele în rosu
locomotiva scoate strigat ascuțit
rotile mesteca dințate
în angrenajul amortit
cântece lungi
de fonta)

si nimeni n`a înțeles nimic
deși puteau sa vadă
toți fulgii albi de nea
împrăștiați pe strada
și lacrimile ce bălteau
în Sala Așteptării
suspinele șoptite stins
de Vocile Chemării
mirosul greu de fier topit
carbid 
și pene arse.