Stare preactiva de hibernare; o anticamera a calmului ce va sa vina...
Ganduri negre se plimba dintr-o emisfera cerebrala in alta valsand prin Corpus Callosum ca niste fantome captive intr-un dans etern.
Norii se strang deasupra mea venind din cele patru puncte cardinale si se ridica unii peste altii formand un munte electrostatic ce se inalta dincolo de ionosfera.
Peretii camerei se polarizeaza si sfasie campul magnetic terestru iar forta electromagnetica dintre ei exercita o atractie enorma ce ma sufoca.
Explozii solare desertifica ultimele spatii reci invaluite in nostagia unor sarbatori de iarna; brazii sunt aprinsi pe rugul ce m-asteapta la apus, apusul anotimpului tau.
Ingeri bolnavi se ridica din crevase si canta un prohod nou, un prohod electronic, ce vesteste o moarte: o moarte universala. Ecoul se intoarce plutind pe unde baudelairene, mai puternic decat sunetul initial, mai trist decat tristetea initiala, mai tanar in pulsatii decat vibratia initiala: un fel crestere negativa...
Un ultim gand decoleaza spre tine iar spatiul gol lasat de el, lasat de tine... desertifica adapostul pe care ti l-am construit sub coaste; cutia toracica se contracta iar coastele se sfarama cu sunet de oase rupte, cu ritm de cord nebun, cord ranit ce pompeaza dulce otrava in artere...
Prietenii fug si se ascund in universuri paralele iar eu sunt prea obosit ca sa mai caut tangente... cine va sti? cine va simti? cui ii voi spune ultimele cuvinte rostite in ultimul minut de existenta...
Eu nu voi mai fi eu...
Tu nu vei mai fi eu...
Stare pasiva de odihna... o sala goala, infinit de spatioasa, in care odihneste eul anterior.
