vad case... levitand pe strazi desfundate, cufundate in semi`intuneric. vad bine, inteleg, simt cum peretii crapa dezgropand micro microfoane conectate la o constiinta universala. in invelisul lor metalic membrane vibreaza captand dureri omenesti, strigate inabusite de neputinta. aud. intind o mana spre tine iar corpul tau retractil se pierde dizolvat in unghere. te caut cu gandul te caut cu inima... te caut cu mainile pipaind betonul rece, degetele mele maturand tencuiala abraziva cu miscari nervoase de dute-vino. vino! te strig... te chem alternativ, trist sau doborat; te chem obsesiv rostind incoerent aceiasi mantra. am cedat ultimele raze de lumina, ti`am oferit ultimele`mi ganduri colorate. te chem desenand SOSuri cenusii pe usile iesirilor mele... iesiri inofensive din tiparele zilnice, din sistemele`mi mentale, din algoritmii calculati cu precizie pe vremea cand matematica reprezenta un raspuns. te chem... desi plecat`au toti spre timpuri insorite, spre viitoruri luminoase sau catre prezenturi poleite`n nuante de nevoi imediate. te chem in trecutul meu continuu, in spatiul meu decolorat, frematand inchis in calota alba, dura... craniana.
vad blocuri suspendate orizontal intre nori si asfalt, intre stele si caldaram, unele nemiscate, alele deplasandu`se dezordonat si lent spre destinatii necunoscute. vad geamuri sclipind straluciri exterioare provocate de scurcircuite prelungi. vad. simboluri golite de sens, nonsensuri nascand nonsensuri in trenuri ocolind semnificatii statice. stop! in gara liniile se contracta; de frig, de dor... de inutilitate. par parca, pasii, o infinita nemiscare ce produce stimuli. nefericita captivitate in orasul creierului meu. vad blocuri... parcuri, banci pe care ma asez... ma asez pe toate... alternativ sau simultan. bancile se autoscrijelesc scriind: asteapta! iar asteptarea imi intra in suflet prin porii ce asteptau intredeschisi asteptarea.
vad masini negre, mortuare... rasturnate pe spate, rasucindu`si rotile ca si cum strazi nevazute ar parasi aceste meleaguri indreptanduse spre orizonturi normale. vad tot ce are forma, simt tot ce misca iar constiinta mi se taraste peste acest oras pustiu ca o plaga, mestecand corpurile solide.
vad semne... aud. arome amare de smirna se catara pe firele de electricitate descarcand scantei rosiatice. copacii desfrunziti se joaca trecandu`si limbile lemnoase prin vant. ca un profet invins cad in genunchi bolborosind in soapta rugaciuni uzate, decrepite...
simt... vantul rece mangaindu`mi ceafa in timp ce vertical, pe coapsa, urca umezeala. coloana se indoaie, chemat de gravitatie, capul s`aseaza pe o piatra ce`mi rasare`nainte din solul saturat de moale. sunt obosit. posedat de frisoane las linististe alba sa cada din cer in fulgi egali topiti de intuneric. barba in piept, ochii`n pamant... liniste si intuneric. degetele`mi citesc, sadind in piatra, abraziv, numele. fetal imi astern prabusirea peste pamantul greu. si a fost noapte fara dimineata.
nesfarsit.
