dacă ți`a fost dor de mine...
și mie mi`a fost... dar și de tine.
aici e ca un fel de iarna... pseudo-iarna. o iarna bizara, insolubila, nescrisa încă`n noi. diferta de cea de anul trecut, anii trecuti... s`a schimbat, te`ai schimbat. ne`am schimbat in rau si bine. e ca un fel de iarna!
probabil n`a fost niciodată Iarna. au fost doar ierni... ninsori de ierni lăsând sa cada cate`o iarna in fiecare dintre ei.
am refuzat, la început sa cred ca e... dar aud râsete in doppler, se vede`n zambetul tau rece, impietrit. dincolo de tine: in ceilalti... in pasii lor ce se astern slow motion pe pavajul imbracat in glazura de stropi mici, cristalizati. mi`a amortit miscarea, inteleniti mi`s pasii in sol alambicat, aglutinand fragmente reciclate din visele de ieri.
și mie...
și mie mi`a fost bine.
dor. și mie mi`a fost dor și bine/inteles m`am pierdut si regasit de multe ori de`atunci...
e o primăvara latenta în sufletul meu, o primavara prematura... ca si cum frunzele refuza sa`mi mai cada ca si cum stropii se abtin sa`mi mai coboare pe obraji dezvelind dureri false, comune. e inca seva in artere... si ranile se redeschid in petale fragede de trandafir, de fiecare data cand te`nchizi in tine.
as vrea sa mai ieși pe afara...
sunt complet goi,
de noi,
copacii.
nici verzi
înmuguriți ca tine,
nici oxidați
și ruginii, pătați de dor
ca mine.
și nici o frunza`n chip de inima
sau emisfera ondulata
cerebrala
n`o s`ti atingă chipul.
închipuie`ți ca`i liniste si noapte
ca`n anotimpul sufletelor noastre,
as vrea sa ieși.
as vrea sa vezi.
as vrea sa poți sa crezi
definitiv
ca sunt firav
ca tine.
inofensiv
ca frunzele de plop
de șes
și tremur deprimant
de des
la orice adiere.
vreau sa ma vezi amestecându`mi relele în bine,
cu binele ieșind la suprafața asa cum adevarul iese mereu la lumina si`ti incalzeste visurile inaltate ieri, in inocenta si iubire.
frigul ridicându`se in coloane vertebrale
vertical
sub cerul mâzgălit în glas de ciori, de corbi, de zgomot alb de pasari negre, mari... candva albastre.
as vrea sa îmi simți frigul
răceala ce`a împodobit copacii, depresia ce`a impodobit ieri bradul mort, descompunandu`se latent in sufragerie; dicontinuitatea... emotiile sale ce au amutit in tulpina, gandurile sale ce alearga haotic in radacina. as vrea sa simti tot ce simt, as vrea sa vezi podoabele din magazinele mobile; tarabile de ieri ce`au impanzit culturi de strazi paralele, intersectandu`se si comunicand unele cu altele, in vreme ce noi, refuzam sa comunicam. refuzam sa schimbam ganduri, gandind ca planul ce se`ntinde`n fata noastra e neted, uniform in ciclicitatea sa. as vrea sa simti tot ce`a ramas in urma... miscarea haotica, rasetele surde modulate de indivizi cautandu`si ecoul. numaratoarea inversa si numaratoare directa. as vrea sa simti astea ca si cum le`ai trait, ca si cum n`au fost un vis la sfarsit continuu de inceput de an.
as vrea
sa vezi.
ce bine o sa`ti prindă
mișcarea. rutina...
zgomotul roz al orașului...
ți`s palizi obraji
ți`e palida gura
de nesomn, creierul uita sa bata`n
pulsații de cord.
nu te`am uitat...
dar am uitat ce vroiai sa`mi arati, ce incercai sa`mi spui. ce incercai sa`mi spui? părea important... acum e important doar sa stiu ca esti bine... sau, cel puțin, ca ai reusit sa treci dincolo de bine si rau si ne privesti, pe noi cei pe atunci de`un fel, dintr`o noua perspectiva. esti bine, bine...
bine?
și eu sunt bine...
vezi?
am renăscut botezat în apele calde ale vechiului Iordan, Nil, Gange sau a orcarui fluviu ce a nascut civilizatii trainice, milenare. suntem salbatici noi... 2, doua brute cazute din ceruri pagane. ocoliti, haituiti, neantelesi de inteleptii lor, nescrisi in DEX`urile lor, nementionati in cronicile lor, ale oamenilor. dar vrem sa fim oameni, dorinta cronica. vrem sa fim considerati oameni, necesitate acuta... mai ales tu.
alegerea...
dacă as fi putut sa te ajut... sa te protejez de uitare.
am vrut sa te ajut.
am întins o mana goala, dezvelita pana la umăr. te`am chemat! ti`am rostit numele, numarul... seria, id`ul. ti`am aratat ranile, urmele, ti`am desenat locul nostru pe cerul lor pana am inteles ca ai inteles ca avem acelasi nume desi ne`au inregistrat pe Pamantul lor in timpuri diferite.
ești atât de departe... in timp. spatiul dintre noi a modificat vremurile noastre. sunt atat de disparte mesajele ce`mi ajung de la tine incat nu reusesc sa recompun chipul tau, orice algoritm as folosii. chipul tau psihic, mental: structura gandurilor tale, sentimentele tale ce te copleseau si te aruncau in disperari amare, modul in care iti reprezentai lumea si felul in care consumai materia ce te compune pentru a intensifica lumina ce te inconjoara. toate astea...
dacă ți`a fost dor de mine...
și mie mi`a fost... greu.
sa te pierd.
dar știu ca exista ceva ce ne leagă dincolo de spatiu sau timp, cuvinte, sentimente, aspiratii sau mod de viata; dincolo de realitatea asta pseudohibernala. dincolo de anotimpuri... chiar daca locul nostru seamana, nepotrivit de mult, cu o primavara. un inceput de primavara, mai ales. ca m`ai ales sa`ti stau aproape si am ales sa fiu departe de iarna, de bradul cel impodobit cu luminite, de cerul rastignit in turturi ce se vad departe, cristalizand deznadejde si fragilitate. si daca Universul se raceste in timp ce soarele devine mai fierbinte, adu`mi aminte sa te iau cu mine inainte ca cerul lor, inca albastru, sa cada peste noi.
as vrea sa mai iesi pe afara...
sunt complet goi,
de noi,
copacii.
_______________________________________
amintește`mi sa`ți amintesc de tine
amintește`mi sa`mi amintesc de mine
recuperând puținul ce a mai rămas din noi
!
amintește`mi sa`mi amintesc tot ce`am uitat la granița dintre ei și noi
!
