pe vârf de bloc, îmi fac un loc
în lumea asta densă
descoperind pe cerul x
lumini în chip de crucifix
bucăți de Luna, înșirate
în constelații
separate.
pe vârf de bloc încerc să`mi joc
spectacolul în mod corect
repet scenariul, calm, în gând
și totul e perfect
cu îngeri albi plasați în ceruri
și diavoli roșii la subsol
speranțele dansează goale
în aburi calzi de vitriol
aceiași muzica lugubră
izbindu`și undele
de geam
și se`mplinește azi un an
de când mânuțele Luanei
tot exersează la pian
sa`mi cânte
Requiemul.
în fata blocului s`a strâns
alai concret de bocitoare
impresionați de dramatismu`mi
copii`nșira pe de rost
ave marii și pastorale.
și fără rost
îmi trece timpul
și fără scop
ma sting încet
și înțeleg
cum ezitarea
își cauta locul în proiect.
cum decolez în miez de noapte
și ma înalt atât de sus
cortina nopții se desface
și vad imperiul lui Iisus
prădat de hoardele creștine
distrus de iadul interior
cu visuri prinse în cătușe
și idealuri care mor
întinse pe asfaltul sacru
sau răstignite pe buștean
unde drumeții se închina
indiferent de rit sau hram...
și umblu bântuind în taina
cătând ceva nedefinit
poate o noua paradigma...
un început într`un nou spațiu
sau timpul unui nou sfârșit.
cădere, zbatere, repaos
lovind constant un nou nivel
caci înălțarea e locala
iar ce`i local e efemer.
cum cade bradul
intre stânci amorfe
cum se rostogolește piatra
prin păduri de brazi
ferit de cei ce cad cu tine
pe lângă tine...
așteptând sa cazi
prin destrămări de meteori
încerci sa urci în timp ce cazi
clădind un mâine pentru azi
strângând cate ceva pe unde stai
comori în Iad, castele`n Rai
iubirea`nchisă`n aripile grele
în părul încurcat și printre pene
praf de pământ și praf de stele.
