exista o capela in memoria`mi... dar nu in onoarea mea ci, spre rusinea mea, in prapastia deschisa de pistoanele mecanismului social. oricat m`as intoarce cu spatele, mereu se intampla ceva ce ma obliga sa privesc peste umar, oricat incerc sa ma proptesc in sentinte, axiome, corolare... invariabil simt fisura, crapare... si inevitabila prabusire.
exista o capela in sufletul meu, acolo zac descompuse, ordonat, solarele`mi visuri. pe drumurile construite in nopti de nesomn, prin tunelurile sapate in biti de memorie, pe liniile paralele trasate spre implinirea mea sociala, umbla si azi spectre galbene, fantome, zombies, cadavre... in intersectiile descrise de fortele contrare ce ma definesc, stau inca cersetori cu mana`ntinsa.
n`am reusit sa spun niciodata: adio, sunt eu, Calin, un tradator al speciei umane. niciodata cu voce tare, clar... sau daca am zis`o, am zis`o in soapta, pe la colturi... fara sa fiu auzit, inteles, condamnat... etichetat."
chiar daca drumul are sfarsit, si are... si s`a sfarsit... ultimii pasi sugerau ca ar mai fi ramas ceva distanta de parcurs. linistea ma impresoara si involuntar caut surse de zgomot. in departari se aud caini iar in juru`mi danseaza lupii hore vesele ce invita la ospat. pe umar am corbul lui Poe iar deasupra se rotesc fantomatic corbii lui Rolinat.
-inchide`mi ochii cu zavoare de otel si stinge`mi toate luminile din camerele inimii apoi inchide usa sufletului dar imi lasa mintea intredeschisa cautand un licar de speranta in descoperirile anterioare. ce stiu, ce sper ce pot sa aflu? nu mare lucru... dar imi ling luciditatea pana cand stelele incep iar sa se simta in valuri de radiatie ce imi spala forma de praful zilnic si imi umplu continutul cu mistere astrale. imi spun ca am crescut mult in ultima vreme, precum copacii ce gasesc lumina inaltandu`se dincolo de de linia urbana trasata de oameni in blocuri de beton, metal, sticla si asfalt. imi spun ca, nenatural, continui sa cresc desi dezaprob artificialul, continui sa cresc
-nu sunt de aici... pentru ca nu sunt de aici n`am reusit sa va cunosc. recunosc, am incercat... si iar am incercat... pentru ca incercarile va erau atat de caracteristice. pentru ca nu sunt de aici nu inteleg ce vreti de la mine... nu am ce sa ofer. ce pretuiesc eu, pentru societatea de azi nu are nici cea mai mica valoare.
-pentru ca nu sunt de aici, tot ce percep e strain... tot ce inteleg e lipsit de substanta, seril... tot ce simt e dezamagire si nevoia de a pleca altundeva si nu mai departe. toate aceste drumuri ce duc nicaieri, acompaniate de lumini distante ce adancesc goluri in golul din suflet. am stat si eu pe marginea drumului contempland orzontul, orizont ca un cerc ce se inchide. pleci din origine incercand sa iti extinzi constiinta si te reantorci la origine deflectat de propiile limitari, nestiind daca spatiul se strange in jurul tau sau tu ai crescut prea mult, neancapand in sablonul creat de societate.
in acea noapte rece cand vantul dezlegase canii negrii lasandu`i sa`mi alerge pe campie. si ochii imi orbisera de zbatere de pleoape si prafu`mi ineca rigidele clepsidre. acum, in zorii unei vechi rotatii luciditatea m`a cuprins, si curge...
