muribunda iubirea pe pat de roze, sangerand valuri albastre de durere prin rani deschise de spini de flori inflorite in luna lu` Mai.
-mai stai!> am zis... < macar pana la toamna...
-nu simti?> a zis... < m`asteapta`n gand, inaripat, salbatic vant de iarna...
si ridicandu`se incet de pe frunzisul colorat in umed, deschise larg fereastra spre amurg si s`arunca in zare.
am regasit`o intr`o dimineata de alta primavara in cuibul nostru ridicat pe varf de stanca, inecata in proria`i ploaie de lacrimi.
am intrebat`o <de ce plangi, tu, singurul meu meu Ceva, pe lumea asta...?
nu mi`a raspuns... m`a intrebat <indiferent, pe drumul tau, de ce ai omorat iubirea?
inchid ochii si imaginar incep sa cobor spre poalele muntelui, in trecut, pe axa timpului... rememorand si vizualizand fiecare urcus si coboras al urcarii noastre. si totul e mort pe drumul meu: pasari impietrite pe ramuri de metal, note amutite pe corzi casante de fonta, lacuri si rauri inghetate, iar jos pe plaja, la nivelul marii, nici un indagostit nu reusi sa supravietuiasca.
-oh, nu, iubita mea... cand ti`am articulat intaiul te iubesc, vroiam sa reinviu iubirea; pentru ca jos, acolo unde stam si te visam si apoi visam aproape amandoi... iubirea, draga mea, murise.>
