Evident
timpul zboară ducând vise de iubire
dincolo de infinitul trecutului
iubirea era ca un far pe un țărm
iar țărmul meu s-a scufundat
într`o mare de iluzii
într`o noapte.
Bineînțeles
am alergat către tine
apoi am mers agale
apoi m-am oprit
erai prea
mult
pentru mine
erai prea
departe.
Sigur
viata merge înainte
singur
ca acum
ca atunci
ca totdeauna
singur
ca niciodată.
Poate
atunci când îmi simt picioarele reci
ma plimb desculț
pe valuri...
Probabil
farul era construit pe nisipuri mișcătoare...
rememorez
nisipurile tale
desertul meu
și acel vânt rece
de la nord
ce a maturat toamna
și a adus
iarna mea
peste toamna ta.
Nu știu
unde am greșit
confuz
ca de fiecare data
difuz în fiecare
încercare de a ieși la mal
profund
ca o corabie
ce se scufunda
flamanda
de a lovi podeaua oceanului
creasta abisului
acel loc familiar
pe care îl numesc
acasă
Nu știu
cum de am căzut
ca o ploaie de vara
peste toamna ta
nu mai știu
ma iartă...
Bucura`te
zăpada te va proteja
iar sufletul tău va încolți
și când vei fi pregătita
iți voi trimite primăvara.
nu primăvara mea
ci primăvara ta
acel zâmbet
acea privire jucăușa
acele clipe când simțeai ca renaști
și sufletul tău se înalta către soare
parca
un alt soare
parca
o alta primăvara
primăvara ta.
