ce bizar sa ma indragostesc... nu de tine, de creierul tau. as putea sta zile intregi admirand toate procesele tale cognitive.. as umbla prin amintirile tale, as dansa, pe rand cu fiecare neuron al tau asezandu-mi imaginea pe toate conexiunile tale sinaptice.
am crezut mereu ca o astfel de iubire cognitiva este asexuala dar m-am indragostit de un creier feminin... am zis: e mai mult de atat... nu e. nu e nimic sexual intre noi... nu te doresc dar am nevoie de gandurile tale. nu vreau sa te am... dar am nevoie sa stiu ce simti... vreau sa cunosc ce gandesti.
ce bizar sa ma indragostesc... zilele astea... cand iubirea e afisata pretutindeni. sunt rafturi pline de iubire si florile se ofilesc in glastre in numele iubirii. petale cad din iubire si totul cade si decade, se inalta sau infloreste in numele iubirii.
daca te-as opri din drum, cateva secunde, intr-o zi insorita de mai si ti-as spune ca iubirea noastra transcede orice sentiment omenesc, ca iubirea noastra nu e ca iubirea voastra si e mai presus de iubirea lor... lasa-ma-vei tu sa imi ating fruntea de tampla ta, ca ale noasre creiere sa se cuprinda?
<<imagine invizibila cu doua creiere inlantuite>>
