se strang stoluri migratoare in inima ei, e cald si frumos e acolo... iar vantul ce bate din Nord se despica si curge timid fara a o atinge.
ii e umbletul fina adiere de primavara iar vocea ei e muzica sacra. in departari tenebroase cotloane mentale vibreaza convulsiv pe muzica ei. ea canta.
si ea e a mea cum n-a fost niciodata; al ei sunt cu totul...
si nimeni, nimic nu ne poate atinge.
 |
| Edvard Munch - Kiss 1897 |
